Sport
Tecău și Rojer, calificați în sferturile probei de dublu la Halle
Perechea alcătuită din Horia Tecău și olandezul Jean-Julien Rojer s-a calificat, miercuri, în sferturile de finală ale probei de dublu din cadrul turneului ATP pe iarbă de la Halle (Germania), dotat cu premii totale de 1.836.660 euro, după 7-6 (3), 6-4 cu germanii Dustin Brown/Jan-Lennard Struff. Favoriții numărul trei s-au impus într-o oră și 16 minute. Tecău și Rojer mai câștigaseră în fața aceleiași perechi germane în 2015, tot la Halle, în sferturi, cu 6-7 (4), 6-1, 10-7.
Perechea româno-olandeză și-a asigurat un cec de 15.020 euro și 90 de puncte ATP, urmând să joace în sferturi contra cuplului Fabrice Martin (Franța)/Albert Ramos-Vinolas (Spania).
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.