Sport

SURPRIZĂ. Noua echipă a lui Gabi Tamaș va fi…

 

Cunoscutul și controversatul fundaș brașovean și-a reziliat contractul avut cu FCSB, oficialii grupării conduse de Gigi Becali transmițându-i mulțumiri pe pagina oficială de Facebook.

De asemenea, pe amintitul cont de socializare, i-a fost creionat parcursul carierei lui Gabi Tamaș, ajuns la vârsta de 33 de ani, menționându-se printre altele: „Este un jucător născut pe 9 noiembrie 1983, la Brașov… Și-a început cariera de profesionist în orașul natal, la FC Brașov și Tractorul, iar în 2002 s-a transferat la Dinamo, pentru care a evoluat, de-a lungul carierei, de trei ori (2002-2003, 2004-2005, 2008-2009). În 2003 a fost transferat de Galatasaray Istanbul și, după un sezon petrecut în tricoul turcilor, a fost cumpărat de Spartak Moscova, la care a evoluat doar doi ani. A urmat un sezon în tricoul celor de la Celta Vigo (2006-2007), după care a urmat transferul la AJ Auxerre, echipă de care a aparținut între 2007 și 2010, fiind împrumutat, în acea perioadă, la Dinamo și West Bromwich Albion. Englezii l-au achiziționat în 2010, Tamaș evoluand pentru aceștia până în 2013, an în care a ales Doncaster Rovers, echipă din Championship. Sezonul 2014-2015 l-a început in tricoul celor de la Watford, pentru care evoluat în 7 partide, după care a suferit o accidentare gravă, fiind operat de ligamente încrucișate. A ajuns la Steaua pentru prima dată în ianuarie 2015, unde a evoluat în 15 partide oficiale și și-a trecut în palmares titlul de campion, Cupa României și Cupa Ligii. A părăsit clubul în iulie 2015, pentru o scurtă aventură la Cardiff City, și a revenit în iarna lui 2016… La nivelul echipei naționale, Tamaș se poate lăuda cu 63 de partide, în care a înscris de trei ori”.

Acum, Gabi Tamaș este în căutarea unui nou angajament, jurnaliștii de la prosport.ro aflând că ar fi în discuții avansate pentru o revenire la FC Dinamo, unde e dorit de antrenorul Cosmin Contra.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare