Surpriză mare la Australian Open
Surpriză mare la Australian Open
Jucătoarea americană de tenis Madison Keys, cap de serie numărul 19 şi locul 14 WTA, a produs surpriza la Australian Open, după ce a câştigat finala cu liderul WTA Arina Sabalenka, scor 6-3, 2-6, 7-5, informează News.ro. Keys s-a impus după două ore şi două minute de joc.
Sportiva americană a obţinut al zecelea titlu al carierei, iar luni va urca pe locul 7 în clasamentul WTA.
În turul doi la Melbourne, Madison Keys a trecut de Gabriela Ruse.
După ce a învins-o pe Iga Swiatek, numărul 2 mondial, în semifinale, Keys a devenit prima jucătoare care învinge numărul 1 şi numărul 2 mondial într-un turneu de grand slam de la Svetlana Kuznetsova la Roland Garros în 2009 şi prima la Australian Open de la Serena Williams în 2005.
Câştigătoarea finalei a obţinut 2.000 de puncte şi 3,5 milioane de dolari australieni, iar învinsa 1.300 de puncte şi 1,9 mil. de dolari australieni.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.