Sport

SUCCES. Brașovul a intrat pe harta competițiilor internaționale – Cupa României la mountain bike downhill, adrenalină și spectacol

  • article_263327_1.jpg
 

Poiana Brașov a găzduit sâmbătă prima ediție a Cupei României la mountain bike downhill, peste 50 de împătimiți ai disciplinei onorând invitația organizatorilor. Într-un peisaj splendid, competitorii au făcut spectacol pentru fanii prezenți în zona de sosire, săriturile uimind asistența. „Este un sport frumos, mai ales dacă ești dependent de adrenalină. Dacă nu îți este teamă, nu ai ce căuta în această disciplină. Există un echilibru perfect între frică și dorința de a merge cât mai repede. Este o linie extrem de fină și trebuie să ai mare grijă în care parte vrei să te afli. Dacă acum 10 ani eram doar o gașcă de băieți care făceau asta, din fericire, încep să apară din ce în ce mai mulți rideri tineri și nu poate fi decât benefic”, a declarat unul dintre cei mai experimentați participanți, bucureșteanul Răzvan Damian. La rândul său, brașoveanul Bogdan Crisbășan, un puști de 16 ani, a afirmat: „A fost incredibil de greu. Multe rădăcini de copaci, săritori și obstacole. Am și căzut, dar nu mai contează, e bine că am ajuns la final. Când am început să fac asta mi-a fost teamă, dar treptat am abordat trasee din ce în ce mai dificile și acum nu mai am emoții când sunt la start. Momentan, fac acest sport de plăcere, dar aș vrea să ajung profesionist. Este mult de muncă și, din păcate, este și destul de scump, dar acesta este visul meu”. În fine, unul dintre organizatori, Dorin Pipoș, a concluzionat: „Cel mai important este că ediția a doua a acestei competiții va fi inclusă în calendarul Cupei Europei, iar concurenții vor câștiga puncte UCI. Primarul George Scripcaru ne-a promis că ne va ajuta, iar federația română de specialitate și-a dat acordul. Vom aduce specialiști din străinătate pentru a face câteva modificări la traseu, pentru a ne apropia cât mai mult de cerințele întrecerilor importante de afară. Mă bucur că nu au fost incidente în rândul participanților, dar, din păcate, a avut loc o întâmplare tragi-comică. Dacă riderii care au mers în viteză pe bicicletă prin zone extrem de accidentate nu au avut probleme, după încheierea concursului, DJ-ul a căzut și s-a lovit cu capul de o piatră, fiind transportat la spital”. Astfel, la finalul manșei de concurs, cel mai rapid la categoria „Elite” a fost Ovidiu Seician, la „Masters” a triumfat Tiberiu Matei, primul loc la „Junior” i-a revenit lui Radu Ianoșiu, în timp ce la „Hardtail” s-a impus Rudi Fronuch.

George Scripcaru a înmânat trofeul
La festivitatea de premiere a fost prezent și primarul Brașovului, George Scripcaru, care a înmânat trofeul învingătorului la categoria „Elite”. „Este un sport interesant, multă imaginație și adrenalină, care merită consumată într-un astfel de loc cum este Poiana Brașov. Am și eu bicicletă, circul cu ea, dar în zone mai line. Din păcate, programul nu îmi permite să mă dedic mai mult acestui hobby, dar voi încerca să-mi găsesc timp pentru astfel de activități. Trebuie să îi felicit pe competitori, să cobori din vârful muntelui pe două roți este o adevărată artă”, a menționat primul edil al Brașovului.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Dan Gaspar

Administrator site, Descriere descriere

Articole asemănătoare

Back to top button
Adaugă-ne ca sursă preferată pe Google