SUA, campioană mondială la gimnastică. „Tricolorele”, departe de lumea bună
Echipa feminină a SUA, în formula Simone Biles, Grace McCallum, Morgan Hurd, Riley McCusker, Kara Eaker, a cucerit medalia de aur la Campionatele Mondiale de gimnastică artistică de la Doha, cu un total de 171,629 puncte.
Simone Biles, aflată la prima competiție internațională după Jocurile Olimpice de la Rio, a făcut spectacol și și-a trecut în cont al 11-lea său titlu mondial, al treilea în proba pe echipe după cele din 2014 şi 2015. Biles a fost notată cu 15,500 la sărituri, 14,886 la paralele, 13,733 la bârnă şi 14,786 la sol.
Pentru Biles competiția continuă. Ea ar putea deveni prima gimnastă de patru ori campioană mondială la individual compus. Apoi, americanca este calificată în toate finalele pe aparate.
Pe poziția secundă în competiția pe echipe s-a clasat Rusia, în componența Lilia Ahaimova, Irina Alekseeva, Anghelina Melnikova, Alia Mustafina, Anghelina Simakova, care a adunat 162,863 puncte. Pe locul s-a clasat China, în formula Chen Yile, Liu Tingting, Liu Jinru, Luo Huan, Zhang Jin, cu 162,396 puncte.
Cele trei echipe de pe podium s-au calificat la Jocurile Olimpice de la Tokyo din 2020.
Echipa României nu a fost în finală, terminând pe un modest loc 13 în calificări.
Denisa Golgotă s-a calificat pentru concursul individual compus cu al 19-lea total, dar nu va conta în lupta pentru medalii.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.