„Stegarii” vor sa incheie turul pe primul loc

FC Brasov, prin vocea antrenorului principal Nicolae Manea (foto), sustine ca este pregatita sa trateze serios meciul de sambata, cu FC Botosani, ca toate disputele ramase pana la sfarsitul campionatului. „Galben-negrii” vor sa arate o cu totul alta fata in partida cu bucovinenii decat in cea cu vecinii din Sacele. „Pe noi, cei din anturajul echipei, ne-a mahnit foarte tare rezultatul duelului cu Precizia. Nu am reusit sa jucam ceea ce am vrut, pentru ca posibilitatile noastre de exprimare nu au fost cele mai bune. Poate ca un rol important l-a avut si defensiva totala a sacelenilor, dar asta nu ne scuza prea mult. Nu mi-a placut colaborarea dintre benzile laterale, care a fost extraordinara in duelul cu Dunarea Galati. Sprijinul mijlocasilor in faza ofensiva nu a fost cel dorit, noi intrand in jocul adversarilor. A rezultat, astfel, un meci prea putin estetic. Raman si la ideea ca a fost penalty la intrarea asupra lui Radutoiu. Orice arbitru, mai putin Salomir, ar fi acordat acea lovitura de pedeapsa. Consider ca am castigat un punct destul de important, chiar daca, in sufletul nostru, poate ca am pierdut doua”, a punctat Nicolae Manea. Acesta a opinat ca are nevoie acuta de mijlocasi cu personalitate, care sa poata scoate, prin dribling, un adversar din joc sau sa fie capabili sa trimita ultima pasa. Referindu-se la urmatoarea partida, Manea a afirmat: „Jocul cu FC Botosani este extrem de important, in sensul ca putem sterge impresia lasata in urma cu o saptamana. Nu vreau sa desconsideram vreun oponent, deoarece toti vin la Brasov cu ganduri mari, incercand sa ne incurce. Este pacat ca la Sacele am ratat o sansa mare de a trece pe primul loc. A fost bine ca nu am primit gol in ultimele intalniri, ceea ce inseamna ca defensiva si-a facut datoria, dar mai avem de lucrat de la linia mediana in sus. Oricum, trebuie sa gandim si in perspectiva, astfel incat sa nu ne multumim doar cu trecerea prin Divizia A, ci sa ne dorim sa ramanem acolo. In iarna as vrea sa mai aduc niste jucatori pe care ii am in vedere”.
Satmar a fost trimis la „satelit”
„Principalul” Nicolae Manea si-a creionat lotul pentru sambata, oprind 19 fotbalisti in cantonamentul de la Stadionul „Tineretului”. Printre acestia se numara si experimentatii Isaila si Brujan, dar numai ultimul are sanse reale de a se afla pe teren. „Isaila s-a antrenat cot la cot cu ceilalti, dar este cam devreme sa reintre. Cred ca dupa intalnirea de la Braila ar putea fi apt de joc”, a opinat antrenorul „stegarilor”. Acesta i-a mai pastrat pe Cristescu si Adam, cedandu-i la echipa „satelit” pe Satmar, Cilean, Iorga, Chirciu, Sandru si Dedu. Sistemul cu care Manea vrea sa abordeze intalnirea din etapa a noua este acelasi 3-4-3 din confruntarea cu Dunarea Galati, tehnicianul „galben-negrilor” considerandu-l maleabil: „Acest sistem acopera mai bine terenul. Putem sa atacam cu trei oameni, la fel de bine cum ne putem apara cu cinci”.
Manea a pretuit
efortul „padurarilor”
Antrenorul principal al „stegarilor” a recunoscut ca iritarea celor de pe „Tineretului” a izvorat mai mult din faptul ca FC Brasov nu a putut prelua sefia in clasamentul Seriei B-1. „Regretul nostru a fost cu atat mai mare cu cat Forex a reusit un 2-2, dupa ce echipa din Piatra Neamt a condus cu 2-0 la pauza. Noi dorim sa ne instalam in fruntea ierarhiei pana la iarna, iar in prima runda a returului, cand avem meciul direct cu Ceahlaul, la Brasov, ar fi ideal sa ne distantam”, si-a exprimat speranta Manea.
Amintiri de la Copenhaga
Recentul esec al reprezentativei Romaniei, care a sperat in zadar intr-un miracol infaptuit de Finlanda, la Helsinki, in meciul cu Cehia, i-a amintit lui Nicolae Manea de un alt episod dureros din viata „tricolorilor”. Manea a rememorat ultimele secunde ale partidei Danemarca – Romania, disputata la Copenhaga, in octombrie 2003, si incheiata la egalitate, 2-2. „Pe acel final, in care danezii au egalat, iar noi am pierdut calificarea, am trait emotii de o intensitate pe care n-as mai dori-o repetata. Mai mult, imediat dupa golul lui Laursen, din minutele de prelungire, cred ca au zburat spre noi vreo 300 de pahare de bere, facandu-ne fleasca. Eram cu baietii de la lotul de tineret si m-am infuriat atat de tare, incat mi-am dorit sa lovesc cu violenta pe cineva”, a povestit tehnicianul „galben-negrilor”.
Preparative pentru „A”
Altfel, directorul economic al „stegarilor”, Ladislau Hathazi, a expus un proiect de modernizare a Stadionul „Tineretului”, care s-ar putea materializa in perioada urmatoare. „S-a reparat cantonamentul de la arena proprie, fiindu-le mai comod jucatorilor si antrenorilor sa stea aici. Conditiile sunt foarte bune, iar reparatiile continua, avand in vedere ca ne pregatim pentru revenirea in Divizia A. Daca vom intra in prima liga, vom dota, in mod sigur, stadionul si cu instalatie de nocturna”, a conchis Hathazi.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.






