„Stegarii”, doar egal cu Polonia Bytom

După seria de succese avută în primul stagiu al iernii, FC Brașov a remizat sâmbătă, 2-2 (1-1), cu Polonia Bytom, ocupanta poziției a șaptea în campionatul polonez, în cel de-al doilea cantonament din Antalya. Leșii au condus de două ori, cu 1-0 și 2-1, însă de fiecare dată „galben-negrii” au reușit să egaleze, golurile fiind marcate de Zaharia, cu capul dintr-o centrare a lui C. Munteanu, și de Hadnagy, care a transformat un penalty obținut de Sburlea.
Chiar dacă echipa sa nu a învins, tehnicianul Viorel Moldovan a comentat: „A fost un antrenament util. Acest test și-a atins scopul, ținând cont că a fost primul după câteva zile de antrenamente tari. Am primit două goluri care puteau fi evitate, pe fondul unui joc bun al nostru. Am controlat ostilitățile și, în afara celor două reușite, am mai ratat câteva ocazii clare. Important e ca, după astfel de confruntări, să nu avem probleme cu accidentările, întrucât mai este puțin până la startul campionatului”.
„Moldo” a început disputa cu următorul „11”: Mincă – I. Voicu, N. Constantin, N. Diogo, Ezequias – Cristescu, Ilyes, N. Grigore, C. Munteanu – Dedu, Zaharia , după pauză folosind formula: Kajcsa – Cr. Ionescu, Abrudan, N. Constantin, Ezequias – Roman, Nene, N. Grigore (min. 62 Mateiu), Landauri – Sburlea, Hadnagy.
Astăzi, brașovenii vor susține un nou joc amical, urmând să se dueleze cu slovacii de la Tatran Preșov.
Este posibil ca „stegarii” să-și prelungească sejurul în Turcia, întrucât, din cauza timpului nefavorabil, returul Ligii 1 a fost amânat cu o saptămână.
(L.P.)
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.




