„Stegarii” au liber până luni

Echipa FC Brașov a revenit ieri în țară din cel de-al doilea stagiu de pregătire efectuat în Turcia. Antrenorul Viorel Moldovan a decis să le ofere două zile libere elevilor săi, astfel că aceștia se vor reuni luni, la Stadionul „Tineretului”. „După atâtea zile de cantonament, este normal să îi las să își revină, însă de luni vom intra în linie dreaptă cu pregătirile pentru duelul cu Unirea Alba Iulia, din prima etapă a returului. Este important să începem cu dreptul și nu concepem decât varianta victoriei. Avem unele probleme pe postul de fundaș dreapta. Duarte nu a revenit la echipă, Oros nu e refăcut după operația de menisc, iar Voicu e suspendat. Tocmai din această cauză am încercat un sistem 1-3-4-3 în ultimele 30 de minute ale amicalului cu Cernomorets Odessa. Trebuie să trecem peste toate dificultățile și să obținem cele trei puncte”, a punctat „Moldo”.
Altfel, LPF a anunțat ieri că meciul FC Brașov – Unirea Alba Iulia va avea loc sâmbătă, 20 februarie, de la orele 13.30, fiind transmis de GSP TV.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.



