Steaua ghinionului – Ca intotdeauna, ratarile se razbuna pana la urma

Miercuri seara, in „Ghencea”, am retrait, parca, filmul de la Cluj. Echipa noastra a atacat sustinut, ratand o sumedenie de ocazii, in vreme ce oaspetii au dovedit pragmatism maxim: au fructificat oportunitatea avuta, determinandu-i pe microbistii mioritici sa exclame ca, uneori, „fotbalul este nedrept”. Atat ardelenii, cat si stelistii pornesc de la 1-1 in retur, crezand, indreptatit, dupa jocurile prestate, in sansele lor de calificare pe tablourile Cupei UEFA si Ligii Campionilor.
Prin ceea ce au aratat, ca organizare, fluenta, individualitati, „ros-albastrii” au fost peste norvegienii de la Rosenborg Trondheim, care compenseaza lipsurile printr-un schematism perfect, indarjire, concentrare, forta a grupului. Mecanismul campionilor romani a scartait, datorita, in special, a doua piese defecte in angrenaj: fundasul dreapta Ogararu a fost o deziluzie, depasit mai mereu de mulatrul tanc Braaten, iar Andrei Cristea, spaima Valenciei, indolent si dezlanat in iarba, se hraneste cu amintirile unei nopti unice de inceput de primavara. Pana cand s-o enerva dom’ patron Gigi Becali si-l va arunca, in cap, de la inaltimea biroului sau amplasat la „Marriot” fix pe capota securizata a Maybach-ului second-hand.
Antrenorul Oleg Protasov crede ca Steaua a avut ghinion, dar este increzator in sansele de calificare in grupele Ligii Campionilor: „Am ajuns de foarte multe ori la poarta, am avut foarte multe ocazii, dar, din pacate, am marcat doar o singura data. Intr-un meci de asemenea nivel se pare ca nu este de ajuns doar un gol. Pot sa spun ca Rosenborg a avut o singura ocazie si a reusit sa inscrie. Iar noi, de pe banca de rezerve, nu am putut sa ajutam mai mult, pentru ca, din sase jucatori, am avut patru fundasi. Eu, personal, cred ca nu s-a jucat calificarea, mai este meciul de la Trondheim. O sa mergem sa jucam fotbalul pe care-l stim si cred ca avem sanse sa ne impunem”. Protasov a mentionat ca noul antrenor al nordicilor, Per Mathias Högmo, a adus „prospetime in jocul echipei, dar a facut si o schimbare in sistemul practicat. Acum, cei de la Rosenborg au la dispozitie doua saptamani sa se pregateasca si cred ca in retur vor fi mai puternici”.
„A fost o atmosfera urata in vestiar. Am jucat bine, insa Dumnezeu a vrut asa. Poate, in Norvegia, va fi invers. Ce a fost la golul lor, nu putem numi faza. A fost o eroare la o iesire la ofsaid. Daca era 4-0 sau 5-0, nu se supara nimeni. Rosenborg era de batut. A venit timpul sa mai dam si noi goluri in deplasare, pentru ca n-am mai marcat de la meciul cu TSKA Sofia”, a declarat mijlocasul Florin Lovin. Banel Nicolita considera ca Rosenborg nu merita acest egal, iar Gabriel Bostina a declarat ca, si daca scorul ar fi fost 4-0 pentru Steaua, tot ar fi fost nedrept. Portarul Vasili Hamutovski a explicat faza golului egalizator: „N-am putut sa resping mingea, deoarece s-a rostogolit si pana la urma a intrat in poarta”, in vreme ce Victoras Iacob a spus ca ar da trei campionate pentru o calificare in grupele Ligii Campionilor: „Sunt putin socat, inca nu-mi revin, n-am cuvinte. Mergem si ne calificam acolo”.
Patronul Gigi Becali este sigur de victoria Stelei in Norvegia: „Trebuia sa fie 5-0 sau 6-0 pentru noi, insa ii batem acolo. Am primit un gol aiurea si am avut mare ghinion. Asta este echipa? Trebuie sa-i scoatem pe «vikingi»”. Gheorghe Hagi crede ca, daca Steaua va juca si in Norvegia asa cum a facut-o la Bucuresti, atunci nu va avea probleme cu obtinerea calificarii.
Noroc norvegian
„Am fost norocosi. Steaua a fost mai buna. Oricum, calificarea este deschisa, ramane de vazut care va fi echipa mai buna. In acest meci, Steaua a avut, cred, de cinci ori mai multe ocazii decat noi”, a spus portarul Espen Johnsen. Autorul golului egalizator, Torstein Helstad, considera ca Ronseborg a avut si sansa, dar a dovedit si ca este o grupare experimentata.
Antrenorul Högmo nu mai credea ca Rosenborg va reusi egalarea: „Un rezultat care ma multumeste”.
„Eroul Helstad” i-a facut pe conationali sa creada ca Rosenborg va accede in grupe
Site-ul oficial al gruparii norvegiene a titrat: „Rezultat incurajator pentru Rosenborg”, continuand: „Dupa acest 1-1, Rosenborg are o sansa importanta de calificare. Momentul semnificativ al meciului a fost golul lui Helstad”. Publicatia „Adresseavisen” a scris: „Rosenborg o raneste pe Steaua”. „Eroul lui Rosenborg Thorstein Helstad a avut o sansa si a fructificat-o”, a subliniat cotidianul „Dagbladet”, sustinand: „Cu un 0-0 in retur, Rosenborg poate incepe o noua aventura lucrativa in Liga Campionilor, care ii va aduce cel putin 40 de milioane de coroane norvegiene”. Intr-un sondaj realizat de „Dagbladet”, 84,4 la suta dintre participanti considera ca, acum, Rosenborg se va califica in grupele Ligii Campionilor, in timp ce 15,6 la suta sunt de parere ca Steaua se va impune pana la urma.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.




