Stadioane noi, în funcție de priorități
Deși ministrul Sportului este brașovean, nu se poate pune nicicum cu șeful lui de partid, de loc din Teleorman, astfel că orașul de la poalele Tâmpei suflă a pagubă în privința noilor stadioane ce vor fi construite prin mărinimia Guvernului, prioritate având, bineînțeles, Alexandria și Turnu Măgurele. Probabil, urmează Roșiorii de Vede și Saelele, localitatea unde a copilărit Liviu Dragnea.
„Noul Scornicești” are echipă de fotbal în Liga 3, președinte fiind Vali Badea, manager general, Sorin Paraschiv, iar antrenor principal, Marius Baciu, trei foști steliști cunoscuți. Bugetul este asigurat, normal, de fiul șefului PSD (cel cu ferma de porci…), unul de 100.000 de euro pe tur, așa cum a informat Gazeta Sporturilor. Pentru că se dau salarii bune în acea așa-zisă zonă defavorizată (în numele social-democrației), între 2.500 și 3.500 de lei pe lună, a fost bătaie mare pentru un loc în lotul formației momentului, chiar și un japonez din Anglia fiind interesat de o provocare prin necunoscutul mioritic.
Grație acestor condiții deosebite, Voința Saelele va promova la anu’ în eșalonul secund, pentru ca în sezonul competițional 2019-2020 s-o vedem în prima divizie, râzând în soare alături de mai titratele, deocamdată, Concordia Chiajna și FC Voluntari. În amintirea glorioaselor vremuri ceaușiste, cu Șoarece, Prepeliță, chiar Pițurcă făcând spectacol pe gazon, ar fi benefic ca Mitică Dragomir să devină președinte de onoare la măiastra grupare din Las Vegas-ul teleormănean.
În ceea ce privește baza noastră sportivă, rămânem cu „ruinele” de pe „Tineretului” concesionate celor de la Sepsi, interesant fiind comentariul unui cititor fidel al cotidianului nostru: „Un stadion nu se contruiește numai pentru fotbal. Vezi la Cluj ce se întâmplă cu Untold și alte festivale și evenimente. Așadar, ar fi necesar pentru dezvoltarea orașului… Iar la capitol sport, altă bătaie de joc. Primăria bagă milioane în discipline care nu prea interesează pe nimeni. La handbal, la hochei, la polo sunt spectatori cât la fotbal la echipa suporterilor la un amical în liga a patra într-o comună undeva. E clar că există o agendă total separată față de dorințele brașovenilor”.
Foto projarh.ro: Proiectul noului stadion din Alexandria
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.