SR BRAȘOV. Viață de suporter…
Hotnews.ro a prezentat, într-un material, şi modul în care văd fanii celor mai iubite echipe de fotbal din România restricţiile impuse pe stadioane din cauza pandemiei de coronavirus.
Cei de la hotnews.ro au discutat cu suporteri ai celor mai iubite echipe din România, iar SR Braşov a fost reprezentată pe această listă alături de nume ca Rapid Bucureşti, FCSB, CSA Steaua, Dinamo Bucureşti sau ASU Politehnica Timişoara.
„În tot acest timp am putut să urmăresc meciurile de pe stadion. E unul dintre beneficiile de a fi voluntar într-un club al suporterilor. Chiar și înainte de pandemie, meciurile de pe propriul stadion au fost organizate cu ajutorul fanilor stegari, care sunt stewarzi, brancardieri, ofițeri de securitate, crainici, fotografi, comentatori de meci etc. La fel se întâmplă și în prezent, cu singura deosebire că nu toți putem vedea meciurile din tribune. Accesul e limitat de un protocol de organizare la nivel național. Ceilalți încearcă să prindă câte un loc bun în jurul stadionului, în parcare sau stradă, de unde se fac auziți prin cântece de încurajare. Invit specialiștii care decid măsurile de restricție să vină la firul ierbii, să înțeleagă mai bine ce se întâmplă. Dacă în martie 2020 nu știam nimic despre virus și efecte, acum avem vaccin și studii medicale săptămânale. Totuși, protocolul de organizare pentru jocurile de fotbal primit de la FRF e neschimbat de vara trecută. Am fost pe stadion la toate meciurile de acasă și nu am luat virusul deloc până acum. Cunosc mulți prieteni care au fost depistați pozitiv, care s-au pricopsit cu virusul din alte medii. Dacă eu am putut să merg pe stadion, să mă protejez doar cu o mască, sunt sigur că și restul suporterilor ar putea intra pe stadion într-un cadru organizat, cu distanțare fizică. Consider că «segregarea» între vaccinați și nevaccinați nu e oportună atunci când vorbim de accesul pe stadion. Nu ar trebui să se țină cont de acest criteriu, la fel cum e și în cazul angajaților. Sunt prieteni pe care i-am vazut mult mai rar sau deloc în toată această perioadă. Ziua de meci era specială, ne revedeam la fiecare final de săptămână, schimbam o vorbă, savuram o bere și ne reîncărcam bateriile pentru muncă. Îmi e dor și de interacțiunile cu fanii celorlalte echipe. Fotbalul românesc oricum a suferit în tribune de alt «virus»: corupția, care a îndepărtat oamenii de stadioane. Nu restricțiile vor opri răspândirea virusului pe stadion, ci educația și campaniile de conștientizare”, a spus Alex Filip pentru hotnews.ro.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.