Sport

SR BRAȘOV. Paradox; antrenorul Liviu Nicolae, NEMULȚUMIT după calificare! Răchișan și ONOAREA

 

SR Brașov s-a calificat astăzi în faza următoare a Cupei României la fotbal, după un meci pe muchie de cuțit desfășurat la Pucioasa, decis în urma loviturilor de departajare – BRAŞOV. LIVETEXT. SR Braşov, în turul 4 al Cupei României.

La finalul partidei, antrenorul „galben-negrilor”, Liviu Nicolae, a declarat: „A fost un joc greu, exact cum m-am aşteptat; un meci în care am suferit din nou. Mă nemulţumeşte total evoluţia unora dintre jucători, dar acestea sunt lucruri ce ţin de bucătăria noastră internă şi le voi analiza împreună cu ei. În schimb, nu putem accepta ca la acest nivel să tratăm jocuri cu o astfel de prestaţie. E importantă calificarea, în schimb mă nemulţumesc multe aspecte din jocul nostru”.

La rândul său, Cristian Burlacu a comentat: „Sunt fericit. A fost un meci foarte greu. Ne-am dorit enorm calificarea pentru a aduce o echipă de eşalon superior la Braşov”.

Și Ștefan Răchișan și-a expus punctul de vedere: „A fost un meci epuizant. S-au jucat 120 de minute, am condus, apoi am fost egalaţi. Am suferit puţin în repriza a doua, dar în prelungiri ne-am revenit şi am avut ocazii. E bine că în final ne-am calificat şi ne-am îndeplinit obiectivul. Calificarea a venit după 120 de minute, dar important e că a venit. A fost primul meci pe care l-am început ca şi căpitan al acestei echipe. Este o onoare pentru mine şi pentru familia mea. Suntem «stegari», iubim echipa asta”. 


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button