Sport

SR BRAŞOV. Obiectiv clar, calificarea în turul 4 al Cupei României

 

SR Braşov se va confrunta mâine, de la ora 14.30, în deplasare, cu FC Pucioasa, în turul 3 al Cupei României. „Stegarii” au un obiectiv clar, calificarea în turul următor.

„Am reuşit să culeg informaţii despre formaţia din Pucioasa. A făcut un joc bun la Craiova în etapa precedentă a Ligii 3, au avut şi un penalty ratat. Vom întâlni o echipă care va face totul pentru a câştiga. Până acum, toate grupările au dat maximum în meciurile cu noi. Asta ne bucură, pentru că aşa putem creşte, putem progresa. Noi trebuie să ne facem treaba. Nu pot să spun că există o favorită. E un meci de Cupa României, se poate întâmpla orice. Le-am transmis băieţilor, obiectivul nostru este să mergem mai departe. Mi-aş dori să ne impunem în 90 de minute, pentru că deja se simte o oboseală. Am încredere că toţi cei care vor intra pe teren vor da totul pentru a ne impune”, a declarat antrenorul Liviu Nicolae.

Managerul general Ciprian Jurubescu a menţionat: „Ne dorim să ne calificăm. Sperăm că în turul următor vom avea o echipă din Liga 2 şi vom putea juca pe «Tineretului» cu spectatori în tribună. Obiectivul nostru pentru această competiţie este să aducem la Braşov o formaţie de Liga 1 şi să îi bucurăm pe fanii noştri. Sper că vom continua pe linia pe care am început. Sunt foarte mulţumit de implicarea băieţilor în antrenamente şi în jocuri. Aceşti băieţi nu au făcut o pregătire centralizată şi au avut doar 6-7 antrenamente împreună înainte de startul sezonului, astfel că rezultatele de până acum sunt bune. Situaţia de la început nu a fost cea mai fericită, sperăm să rezolvăm lucrurile pe parcurs. Cel mai important acum este să ne calificăm în turul 4 din Cupa României. Este o competiţie care mie îmi place şi sunt convins că echipa noastră va da totul pe teren la Pucioasa”.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button