Sport

SR Brașov – încă un eșec la scor / Păreri ale suporterilor

SR Brașov este „lanterna roșie” din Seria a 5-a a Ligii 3 la fotbal, fără nici un punct acumulat în 3 etape și cu un golaveraj dezastruos, 2-15. Punctaj maxim (9 p) au trei echipe, Olimpic Cetate Râșnov, Odorheiu Secuiesc și AFC Câmpulung Muscel.

Într-un meci restanță din prima rundă, SR Brașov a clacat în deplasare, la Viitorul Curița, 1-6, după ce acum câteva zile la Odorheiu Secuiesc pierduse cu 0-5.

În fața nou-promovatei din județul Bacău, antrenorul Ionuț Pârvu a început cu „11”-le: Maxim – Sterian, Rența, Cantău – Fising, Dedu, Calvin, Tudose – Gomboș, Văidean, G. Popescu.

„Suntem ciuca bătăilor”

Despre startul ratat de sezon al celor de la SR Brașov, mai mulți fani au comentat pe contul de Facebook al grupării:

„Suntem ciuca bătăilor, iar cei care cred că astfel trebuie sa se prezinte unica echipa a Brașovului și a suporterilor, se înșeală amarnic și trebuie să ia măsuri urgente. Mergem din rău în mai rău. Ne-am bucurat de desființarea clonei, dar suntem în aceeași situație”.

„Metromistul Nelu Gurgu nu știe ce înseamnă culorile galben-negru”.

„Retrageti echipa, să nu fie cel mai catastrofal sezon din intreaga istorie a Brașovului”.

„Retrageți-o și aveți aproape un an la dispoziție să faceți o echipă care să reprezinte Brașovul”.

„Trebuie lăsate orgoliile la o parte și pus pe masă un plan după care să se desfășoare o activitate serioasă și sănătoasă în clubul care va reprezenta orașul”.

„Acum e momentul să vedem ce vrea atât Primăria cât și cei care au simțit și simt ceva pentru culorile astea”.

„Dacă nu se prezentau, scorul era mai bun…”.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare