SR Brașov, cu speranța obținerii celor 3 puncte la Plopeni
SR Brașov pregătește cu mare atenție meciul de la Plopeni, care va avea loc sâmbătă, de la ora 14.00, în Liga 3 – Seria a 6-a la fotbal. Formația fanilor stegari se află pe locul 3, cu 23 de puncte, în clasament, de play-off, după succesul obținut săptămâna trecută, pe Stadionul Tineretului, cu Tricolorul Breaza – Detalii, AICI. Lider este CSO Băicoi (27 p), AFC Odorheiu Secuiesc (24 p) fiind a doua în ierarhie.
SR Brașov, cu speranța obținerii celor 3 puncte la Plopeni
Liviu Nicolae, antrenorul celor de la SR Brașov, a relatat înaintea disputei de la Plopeni: „Așa cum am mai spus, avem nevoie de timp pentru a crește nivelul sportiv individual al jucătorilor. Cu cât avem fotbaliști la un nivel sportiv mai bun, cu atât jocul colectiv va fi cel pe care ni-l dorim. În acest moment, jocul nostru fluctuează cu momente foarte bune și momente mai puțin reușite. Faptul că am ajuns să putem interpreta două sisteme de joc și faptul că, în momentul în care am schimbat în 1-4-4-2 și ne-am apărat mai avansat, am recuperat repede posesia balonului și am reușit să înscriem este un aspect pozitiv (referitor la disputa cu Tricolorul Breaza – n.r.). Trebuie să fim constanți și să creștem ca echipă”.
În etapa a 13-a din Liga 3 – Seria a 6-a la fotbal se mai dispută întâlnirile: Kids Tâmpa Brașov – CSO Băicoi; AFC Odorheiu Secuiesc – Olimpic Cetate Râșnov (ambele meciuri vor avea loc vineri, 22 noiembrie, de la ora 14.00); Tricolorul Breaza – Olimpic Zărnești; CS Gheorgheni – Ciucaș Tărlungeni (și aceste două confruntări sunt programate pentru sâmbătă, 23 noiembrie, de la ora 14.00.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.