SR BRAȘOV. Amintiri cu Gabi Stan din perioada petrecută la Miercurea Ciuc…/ „Gabello” așteaptă mobilizarea „galben-negrilor”
Gabi Stan, omul de care se leagă ultima mare performanţă a fotbalului braşovean, calificarea grupării FC Braşov în Cupa UEFA, este din această vară membru în forul de conducere al clubului SR Braşov.
Mâine, de la ora 14.30, pe „Tineretului”, „stegarii” se vor duela cu FK Miercurea Ciuc în Cupa României, iar „Gabello” a rememorat o perioadă în care a antrenat în oraşul harghitean.
„În 1987 am antrenat la Miercurea Ciuc. Am plecat de la Tractorul, unde eram omul orchestră, eram şi antrenor, şi jucător. Idolul meu a fost Napoleon, îmi plăcea să fac mai multe lucruri în acelaşi timp. M-a dat afară Mitică Dragomir. Am plecat la Miercurea Ciuc. Nu ştiu dacă echipa actuală este cea pe care am antrenat-o şi eu. Am mers în Liga 4 şi am stat un tur de campionat în care am avut 17 victorii în 17 meciuri. Plecam de acasă dimineaţa la 5.00, cu personalul, şi mă întorceam noaptea. A fost o experienţă. Îmi amintesc că am avut şi un amical cu FC Braşov, care pe atunci juca în prima ligă. I-am bătut cu 3-2 şi trebuia să lă dăm mai multe. Au tratat lejer meciul, doar jucau cu o echipă din Liga 4. După un tur la Miercurea Ciuc am plecat. A venit o ofertă de la Metrom şi am decis să mă întorc acasă. În loc de navetă, coboram din bloc şi eram la stadion”, a povestit „Gabello”, care a adăugat: „M-am alăturat proiectului SR Braşov, pentru că Ciprian Jurubescu mi-a propus să vin la club. Îl cunosc şi am colaborat foarte bine cu el de peste un an. Este un tânăr în care eu cred. Sunt alături şi de staff-ul tehnic. Ajut când ei îmi cer un sfat. Se vede că Ciprian Jurubescu şi Liviu Nicolae sunt şcoliţi în străinătate prin parteneriatul cu Celta Vigo. Se lucrează profesionist şi asta se vede”.
Despre meciul de mâine cu FK Miercurea Ciuc, Gabi Stan a menţionat: „Este o performanţă că am ajuns până în această fază a competiţiei. Va fi greu, adversarii sunt favoriţi. Sunt acolo fotbalişti bunicei. Antrenor este fostul meu elev Vali Suciu. A demonstrat la Sepsi, pe care a dus-o în Liga 1. Din ce ştiu, pe termen mediu, cei de la Miercurea Ciuc au ca obiectiv promovarea în primul eşalon. Dar, în astfel de meciuri, jucătorii echipei din eşalonul inferior se mobilizează. Nu îmi place să mă hazardez. Sper să facem un meci bun. Cu siguranţă, băieţii vor da totul pentru a câştiga acest meci”.
VEZI ȘI: SR BRAȘOV. Prezentarea lotului, înaintea meciului cu Miercurea Ciuc din Cupa României…
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.