Sport

SR BRAȘOV, 2 meciuri amicale într-o zi! CONCLUZIILE…

 
Aflată în cantonament la Tărlungeni, echipa SR Brașov se pregătește pentru startul părții secunde a Ligii 3 la fotbal, Seria a 5-a.
 
Astfel, jucătorii „galben-negri” au susținut ieri două partide amicale, cu CSM Codlea și Precizia Săcele, ambele din Liga 4, tot lotul fiind rulat de antrenorul Liviu Nicolae. 
 
SR Brașov a pierdut testul cu CSM Codlea, 2-3, pentru „stegari” punctând Cenk Firat și un jucător advers – autogol, și a remizat, 2-2 cu Precizia Săcele, goluri Sandu Dragoș și Raul Dumitrovic.
 
Antrenorul Liviu Nicolae a subliniat, la final, potrivit contului de Facebook SR Brașov: „Au fost două meciuri amicale de la care mă așteptam la mai mult. Însă, trebuie să privim realitatea și să ne concentrăm mai mult, deoarece se apropie campionatul și încă facem anumite greșeli pe care pur și simplu nu le pot înțelege. Chiar dacă în aceste meciuri ne-am dorit clar să avem cât mai mult timp posesia mingii, să atacăm, iar în momentul pierderii să facem tranziția defensivă, facem niște greșeli care, din păcate, ne costă. Consider că până în acest moment toți din staff-ul tehnic și-au făcut câte o idee despre fiecare jucător din lot și sper ca împreună să găsim formula ideală pentru primele etape”.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button