Sportivă importantă de la Corona Brașov, retragere neașteptată din activitate

Sportivă importantă de la Corona Brașov, retragere neașteptată din activitatea sportivă.
Este vorba de schioara alpină Diana-Andreea Rențea. A învățat să schieze la 4 ani, a avut primul concurs la 7 ani și a participat la primul Campionat Național la 12 ani. Ea are următorul palmares:
– 9 titluri de campioană națională la juniori
– 5 clasări în top 30 la Campionatele Mondiale de juniori (2020, 2021, 2023)
– 2 participări la Campionatele Mondiale de seniori (locul 47)
– Participare la Festivalul Olimpic al Tineretului European – Sarajevo 2019 (locul 38 la slalom)
– Locul 29 la Jocurile Olimpice de Tineret Lausanne 2020 (combinată alpină)
– 4 medalii de argint la concursuri FIS în Bulgaria și 1 medalie de bronz la concursuri FIS în Bulgaria (slalom și slalom uriaș).

Sportivă importantă de la Corona Brașov, retragere neașteptată din activitate
Diana-Andreea Rențea a declarat în urma importantei decizii luate: „Nu plânge pentru că s-a terminat. Zâmbește pentru că s-a întâmplat. Este un citat la care m-am gândit de multe ori când am decis să închei acest capitol. Sportul nu numai că mi-a arătat că limitele sunt doar în mintea noastră, dar m-a format și ca persoană. Pe lângă acestea, am avut prilejul de a călători în nenumărate locuri, de a cunoaște oameni și culturi noi, dar și oportunitatea de a concura atât în probele tehnice, cât și în cele de viteză. Au fost multe momente și experiențe minunate pe care o să mi le amintesc cu drag, alături de colegii de echipă, de antrenori și de toți cei pe care i-am avut alături. Au fost și părti mai puțin frumoase, inevitabile pentru un sportiv, anume accidentăile. La prima accidentare, nu am crezut că mi se poate întâmpla mie așa ceva, dar viața nu este mereu așa cum ne-o plănuim. Mi-am dorit să revin, am fost constantă și am reușit. Cea de a doua accidentare a fost mai complicată, recuperarea a durat mai mult, dar aveam în minte un singur gând: «Îmi doresc să schiez din nou fără dureri!» Am reușit și mi-am dovedit că pot. Le mulțumesc tuturor celor care mi-au fost alături, celor care m-au ajutat să evoluez, să mă recuperez și să prosper!”.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

