Sorina Grozav – 9 goluri cu Danemarca / Urmează Ungaria la Campionatul Mondial

Sorina Grozav, jucătoarea Coronei Braşov, a fost numărul 1 din echipa României în meciul cu Danemarca, ultimul din grupa A de la Campionatul Mondial de handbal feminin.
Sorina Grozav a dat 9 goluri şi 6 pase decisive. Şi a ajuns la 24 de goluri în trei întâlniri susţinute la Rotterdam. Alisia Boiciuc, colega ei de la Corona, folosită puţin, a marcat un gol. Şi braşoveanca Rebeca Necula a etalat o formă bună de joc, înscriiind de 4 ori.
Din păcate, deşi a ţinut Danemarca în şah cam 40 de minute, România n-a reuşit să ţină ritmul ridicat până la final, pierzând cu 31-39. A avut,însă, lucru încurajator, multe momente în joc când s-a ridicat la nivelul adversarei, punându-i reale probleme, în special în startul reprizei secunde.
Ovidiu Mihăilă: Când primeşti 39 de goluri, de la orice echipă, e greu să câştigi
Selecţionerul României, Ovidiu Mihăilă, a declarat după partidă: Trebuie să acceptăm și astfel de momente, pentru că eram convins că vor veni și asemenea momente dificile în timpul unui Campionat Mondial. Trebuie să păstrăm fetele echilibrate și motivate pentru ceea ce va urma. Știm foarte bine cine este Danemarca, o echipă care se bazează pe forța ei de pătrundere în relațiile unu la unu, pe apărare și pe atacurile pe faza a doua. Am reușit să le facem față cam 40 de minute, după care au apărut momentele de precipitare în care nu am mai avut o evoluție colectivă, să spun așa. Când primești 39 de goluri, de la orice echipă, este greu să câștigi.
Am stabilit ca să încercăm să oprim contraatacurile lor, în primul rând cu extremele, să stopăm jocul lor rapid și să le aducem în atac pozițional. Dar aceste lucruri nu le-am mai reușit în ultimele 20 de minute. Am primit goluri ușoare, iar când o echipă nordică se desprinde, e foarte greu să mai revii.
Danemarca e prea puternică pentru noi, dar trebuie să ajungem într-un viitor scurt să putem face față și Norvegiei, și Danemarcei, în special țărilor nordice cu care mereu am avut probleme.
Ovidiu Mihăilă: Motivaţia trebuie să fie factorul principal
Nu mai avem voie la niciun pas greșit. Ca să ajungem în sferturi ne trebuie trei victorii. Cel mai important meci e cel împotriva Ungariei, care vine cu patru puncte. Și vine cu patru puncte dintr-o grupă destul de echilibrată. Eu sper ca fetele să se recupereze foarte bine, să avem timpul necesar să analizăm tot ceea ce poate Ungaria. Din punct de vedere al pregătirii jocului, pe teren sau în antrenament, este foarte greu într-o singură zi. De aceea motivația trebuie să rămână factorul important pentru a putea să păstrăm această echipă pe o linie de echilibru și să încercăm să învingem Ungaria”, a adăugat Mihăilă.
Sorina Grozav, dezamăgită
La rândul ei, Sorina Grozav a subliniat: Suntem dezamăgite pentru că am început bine a doua repriză, dar am făcut o mulțime de greșeli. Danemarca a venit peste noi. Nu sunt foarte fericită, pentru că îmi doream să câștig, dar a fost imposibil. Suntem concentrate pentru următorul meci. Va fi foarte greu, dar cu fanii alături de noi va fi mai bine.
Ce urmează pentru România
În grupa principală, România (2 p) va juca miercuri, 3 decembrie, de la ora 19.00, cu Ungaria (4 p). Pe 5 decembrie, de la 16.30, va întâlni reprezentativa din Senegal (0 p), iar pe 7 decembrie, de la 19.00, se va confrunta cu Elveţia (2 p).
Iată întreg tabloul Campionatului Mondial de handbal feminin, care se dispută în Olanda şi Germania:

Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.






