Sorana Cîrstea a cedat din primul tur

Sorana Cîrstea a cedat din primul tur
Sorana Cîrstea, locul 30 WTA şi favorită 28, a fost eliminată, marţi, în primul tur la Roland Garros, al doilea grand slam al anului. Cîrstea, în vârstă de 34 de ani, a fost învinsă de Anna Blinkova (Rusia – 24 de ani), 45 WTA, scor 6-3, 3-6, 7-6 (10/5).
Meciul a durat două ore şi 30 de minute. Pe finalul setului trei, la Paris a început să plouă, însă arbitrul de scaun nu a suspendat meciul. Sorana Cîrstea a condus cu 6-5 în decisiv și cu 5-4 în super-tiebreak, după care Blinkova și-a trecut în cont șase puncte la rând și victoria.
Cîrstea, care a pierdut pentru al doilea an consecutiv în runda inaugurală a turneului parizian, s-a ales cu un cec de 73.000 de euro şi 10 puncte WTA. Cel mai bun rezultat al Soranei la Roland Garros rămâne sfertul de finală din 2009.
În turul al doilea, Anna Blinkova o va întâlni pe rusoaica Elina Avanesyan (70 WTA).
În competiţia de simplu de la Roland Garros au rămas Irina Begu şi Ana Bogdan, calificate în turul doi.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.


Nu incetez sa ma mir cum au vazut-o unii pe asta mai talentata ca Simona! Si o mai vad inca!?? Poate pe la alte…sporturi!