Sport

ȘOC. Tatăl unui fotbalist de top, RĂPIT!!!

 

Cu 4 ore înaintea meciului decisiv dintre Argentina și Nigeria, de la Campionatul Mondial de fotbal din Rusia, John Obi Mikel a primit o lovitură groaznică. I s-a transmis, telefonic, că tatăl său a fost răpit în Nigeria, iar pentru a fi eliberat i s-au cerut 10 milioane de nairas (aproximativ 24.000 de euro).

Căpitanul „supervulturilor” n-a spus nimănui despre acest lucru și a jucat în meciul contra lui Lionel Messi, pierdut de Nigeria cu 1-2.

Luni seară, autoritățile nigeriene au anunțat că tatăl lui John Obi Mikel a fost eliberat, dar după un schimb de focuri cu răpitorii.

„Mi-au spus că-l ucid imediat, dacă voi preveni autoritățile sau orice altă persoană. Nu puteam să decepționez 180 de milioane de nigerieni, a trebuit să joc pentru țara mea în orice condiții”, a relatat Obi Mikel la ESPN după anunțul eliberării părintelui său, punctând: „Nu mi-am prevenit nici antrenorul, nici coechipierii, pentru că nu voiam să-i perturb înaintea unui meci decisiv”.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Poliției din Nigeria, John Obi Mikel le-a plătit răpitorilor 10 milioane de nairas înaintea eliberării tatălui său. Nici o arestare n-a avut loc, până acum, în acest caz.

Deși Poliția nigeriană a informat că victima n-a fost rănită, surse apropiate familiei au declarat canalului de televiziune american că tatăl lui John Obi Mikel a fost torturat. El a fost, de altfel, spitalizat în cursul zilei de ieri.

De remarcat că tatăl căpitanului „supervulturilor” a mai fost răpit în 2011.

Foto: Dave Shopland/BPI/Shutt/SIPA


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare