Simona Halep și-a aflat adversarele de la Montreal

Simona Halep și-a aflat posibilele adversare pe care le-ar putea întâlni în cadrul Rogers Cup, turneul de la Montreal, ce se disputa în perioada 25 – 31 iulie. Numărul 5 WTA este cap de serie și va avea liber în primul tur, însă din runda secundă va da peste învingătoarea meciului dintre franțuzoaica Kristina Mladenovic (34 WTA) și o jucătoare venită din calificări. Dacă se va califica în optimile de finală, pe Halep o așteaptă în această fază a competiției Alize Cornet, Andrea Petkovic sau dubla campioană de la Wimbledon, Petra Kvitova. Mai departe, în sferturi, cel mai dificil posibil duel este cel cu iberica Garbine Muguruza, însă pe lista adversarelor se mai află tenismene ca Daria Gavrilova, Sara Errani sau Annika Beck.
În semifinale cele mai periculoase posibile adversare par a fi Angie Kerber, Samantha Stosur, Heather Watson sau Sloane Stephens.
Monica Niculescu, cealaltă româncă de pe tabloul principal, va evolua în primul tur contra letonei Jelena Ostapenko.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

