Sport

Simona Halep: „Îmi doresc mult să joc din nou în ultima zi la Roland Garros”

 

Simona Halep va debuta mâine la Roland Garros, în primul tur urmând să o întâlnească pe slovaca Jana Cepelova. Deși are probleme la gleză după accidentarea din finala de la Roma, repezentanta noastră s-a antrenat la un nivel ridicat în ultimele zile. Rămâne de văzut dacă glezna va rezista la ritmul unui meci.

Într-un interviu pentru CNN, Halep a vorbit despre această ediție a turneului parizian, în care casele de pariuri o văd drept principala favorită.

„Este important pentru mine că am câștigat la Madrid, dar asta nu înseamnă că mă gândesc că voi câștiga sau că am o șansă de a câștiga la Roland GArros. Vreau să joc la fel de bine ca la Madrid, dar nu mă gândesc la rezultate. Bineînțeles, sunt mai încrezătoare acum, după Madrid. Sunt o jucătoare diferită față de acum trei ani. Mă simt mai puternică din punct de vedere mental. În plus, cred că am schimbat câteva lucruri în jocul meu. Am avansat în vârstă, sunt mai matură, iar rezultatele din anii trecuți nu se pot compara. Încerc să dau tot ce-i mai bun din mine la fiecare turneu pe care-l joc. Vom vedea. Îmi doresc mult să joc din nou în ultima zi la Openul Franței”, a declarat Halep pentru CNN.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button