Sport

Simona Halep, fără antrenor în perioada următoare

 

După despărțirea de Darren Cahill, Simona Halep a decis să stea o perioadă fără antrenor.

„Sunt încă în vacanţă, m-am gândit, dar nu voi avea antrenor perioada următoare, vreau să merg singură la nişte turnee şi să văd cum va fi. Mă simt bine, am jucat de două, trei ori, nu am avut dureri dar nu am jucat la un nivel maxim. Sper să fiu bine şi să nu mai am dureri. Am fost întrebată care ar fi turneul preferat după Roland Garros. Am spus că Wimbledon, dar asta nu înseamnă că îl voi câştiga sau că este principalul obiectiv. Principalul obiectiv este sănătatea şi să fiu cât mai bună pe teren, să progresez la cât mai multe treburi”, a declarat Simona Halep.

Altfel, site-ul WTA a decis că meciul anului în tenisul feminin a fost finala turneului WTA de la Montreal, Simona Halep – Sloane Stephens, scor 7-6(6), 3-6, 6-4.

„Pentru mine meciul anului a fost finala de la Roland Garros, dar şi meciul cu Stephens de la Montreal a fost deosebit, a fost foarte greu şi pot să spun că a fost mai greu fizic meciul acela decât fionala de la Roland Garros. Dar emoţional, cu siguranţă finala de la Roland Garros mai puternică. Am revăzut-o de multe ori, nu ştiu exact de câte ori, dar de multe ori”, a menționat Simona Halep.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button