Sport

Și totuși, România ESTE PREZENTĂ la Mondialele de schi alpin ale juniorilor!!! Care e motivul pentru care Mihnea Olteanu (Corona Brașov) a fost sărit din schemă?!…

 

Într-o conferință de presă susținută ieri, Liviu Dragomir, președintele ASC Corona Brașov, a declarat printre altele: „Sportivul nostru Mihnea Olteanu trebuia să participe la Campionatul Mondial de schi alpin juniori. S-a pregătit pentru asta tot anul trecut, iar pe ultimii metri s-a decis că nu va mai participa. Motivul este unul stupid, acela că nu există antrenori care să îl însoțească. Mi-e greu să cred că în schiul românesc nu găsești un antrenor care să însoțească doi sportivi la Campionatul Mondial. Este treaba federației să găsească profesioniști îndreptați spre performanță. Acestea sunt exemple care arată de ce este schiul românesc în situația actuală. Noi, la Corona, investim mult în schi, în copii, în modul de lucru, în condițiile pe care le oferim. Avem un antrenor cu o stabilitate de câțiva ani, lucru care se vede în medaliile pe care le obținem la această secție. Nu poți face, însă, aceste lucruri decât cu obiective pe termen mediu și lung”.

Detalii de la conferința de presă amintită, aflați de aici: Corona Brașov, acuze dure la adresa Federației Române de Schi Biatlon, după ce Ioan Achiriloaie ratează Jocurile Olimpice!

Interesant, însă, este că România este prezentă la Campionatele Mondiale de schi alpin ale juniorilor, care se desfășoară la Davos, în Elveția.

Astăzi, în proba de slalom uriaș, participă și sibianca Lea Alessandra Trifu (foto), sportivă legitimată la CS Dinamo, care are numărul 96 de concurs, potrivit listei de start – https://data.fis-ski.com/dynamic/results.html?sector=AL&raceid=91285. Logic, ea ar trebui să fie însoțită de (măcar) un antrenor. La Festivalul Olimpic al Tineretului European (FOTE) de anul trecut, care a avut loc la Erzurum, în Turcia, Lea Alessandra Trifu a ocupat locul 41 în competiția de slalom uriaș.

Și atunci, pe bună dreptate, vine întrebarea: De ce nu este prezent și Mihnea Olteanu la această competiție?!…


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare