Sport

SF. GHEORGHE. Stadion inaugurat cu un arbitraj… praf!!!

 

Sepsi Sf. Gheorghe a remizat, luni seara, pe propriul stadion, 2-2 cu FC Voluntari, meciul contând pentru etapa a doua a play-out-ului Ligii 1. La inaugurarea arenei modernizate a fost prezent, printre alții, și Gino Iorgulescu, președintele LPF.

A fost prima partidă disputată la Sf. Gheorghe, în acest sezon, de formația antrenată actualmente de Eugen Neagoe, aceasta fiind încurajată frenetic de aproape 5.000 de spectatori.

Din păcate, partida a fost stricată de arbitrajul lui Cătălin Popa, care a acordat trei lovituri de la 11 metri, nevăzând, însă, una evidentă pentru gazde.

Așa cum runda trecută au revenit la Chiajna în finalul întâlnirii, covăsnenii au fost egalați acum în minutul 90.

La finalul partidei, antrenorul oaspeților, Claudiu Niculescu, a lăudat atmosfera de pe stadion, dorindu-și ca la cât mai multe partide din Liga 1 fanii să facă un asemenea spectatcol.

La rându-i, atacantul ex-„stegar” al gazdelor, Attila Hadnagy, a declarat pentru Digi Sport: „Prima repriză a fost echilibrată. Rivalii au primit un penalty inexistent. Aș fi vrut să câștigăm, dar nu am fost atenți pe final. Nu trebuie să fim triști. Am arătat bine, am demonstrat că putem face față în Liga 1”, fiind completat de coechipierul Istvan Fülöp: „Și jucătorii Voluntariului râdeau de arbitru că nu ne-a dat penalty… Asta ni se întâmplă mereu. E păcat de munca noastră, de cât muncim la antrenamente”.

Pe tema arbitrajului, Eugen Neagoe a conchis cu amărăciune: „Dacă au direcție împotriva noastră, măcar să ne spună”.

Foto: Facebook Sepsi OSK


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button