Sport

Serena Williams schimbă regulile în tenis

 

WTA va oferi o protecție mai mare în clasamente pentru jucătoarele care revin în circuit după ce au născut, în urma controverselor iscate de cazul Serenei Williams. Jucătoarele care revin după ce au născut sau după accidentări vor putea folosi precedenta lor clasare pentru a participa la 12 turnee într-o perioadă de trei ani, relatează presa britanică, preluată de Reuters. Totuși, cererea americancei Serena Williams ca mamele care revin în circuit să își păstreze statutul de favorite conform clasamentului lor nu a fost aprobată. Williams, câștigătoarea a 23 de titluri de Mare Slem, a revenit în februarie după ce a născut o fetiță în septembrie anul trecut. Serena a coborât pe locul 451 în clasamentul WTA și nu a fost cap de serie la Roland Garros, însă a fost desemnată a 25-a favorită la Wimbledon, deși se afla în afara primelor 32 de locuri în clasamentul mondial. BBC a relatat că WTA a clarificat regulamentele sale legate de echipament, pentru a permite ca Serena Williams să poată evolua într-un combinezon mulat, care a atras criticile președintelui Federației Franceze de Tenis, Bernard Giudicelli.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button