Se vând bilete şi abonamente pentru Campionatul Mondial de hochei pe gheaţă Divizia IA. De unde se pot cumpăra

Se vând bilete şi abonamente pentru Campionatul Mondial de hochei pe gheaţă Divizia IA. România va organiza în acest an, la Sf. Gheorghe, Campionatul Mondial de hochei pe gheaţă Divizia IA. Competiţia este una extrem de puternică, fiind vorba despre eşalonul secund al hocheiului mondial.
La competiţia ce va avea loc în perioada 27 aprilie – 3 mai vor fi prezente formaţii cu prezenţe în eşalonul de elită, precum Italia, Marea Britanie sau Polonia, ultimele două retrogradate chiar la finalul Campionatului Mondial din 2024. Pe lângă acestea, vor mai participa România, formaţie cu o creştere impresionantă în ultimii ani, Japonia şi Ucraina. Primele două clasate vor promova în elită, „lanterna roşie” urmând să retrogradeze în Divizia IB.
Se vând bilete şi abonamente pentru Campionatul Mondial de hochei pe gheaţă Divizia IA. „Am consolidat relația României cu Federația Internațională de Hochei pe Gheață, cu care avem o colaborare foarte bună în prezent. Campionatul Mondial, Divizia I/A, este cel mai mare eveniment sportiv al anului în țară, un prilej extraordinar de a populariza această disciplină. Hocheiul nu este doar un sport, ci un mod de viață. De altfel, obiectivul nostru este să atragem cât mai mulți tineri către hochei, iar cluburile sunt esențiale pentru dezvoltarea lui. În plan internațional, ne dorim ca hocheiul românesc să rămână cât mai aproape de primele 20 de echipe din lume”, a declarat Nagy Attila-Ferenc (foto), președintele Federaţiei Române de Hochei pe Gheaţă, într-o conferinţă de presă.
Se vând bilete şi abonamente pentru Campionatul Mondial de hochei pe gheaţă Divizia IA. De astăzi, de la ora 17.00, iubitorii hocheiului îşi pot achiziţiona bilete sau abonamente pentru meciurile de la Sf. Gheorghe.
Se vând bilete şi abonamente pentru Campionatul Mondial de hochei pe gheaţă Divizia IA. Astfel, în prima fază, pe site-ul Federației Internaționale de Hochei pe Gheață – https://www.iihf.com/en/events/2025/wmia – vor fi disponibile două tipuri de abonamente: categoria I – 500 lei, categoria II – 350 lei, după cum a anunţat FRHG într-un comunicat.
În următoarea fază, în luna martie, vor putea fi achiziționate și bilete individuale: 100 lei pentru fiecare dintre meciurile României și câte 25 lei pentru celelalte partide.
Se vând bilete şi abonamente pentru Campionatul Mondial de hochei pe gheaţă Divizia IA. Organizatorii vor asigura locuri în spatele celor două porți pentru suporterii echipelor din Marea Britanie, Polonia, Italia, Ucraina și Japonia, iar Federația Română de Hochei pe Gheață (FRHG) va furniza informații suplimentare federațiilor din țările participante. Suporterii străini pot achiziționa un abonament pentru cele cinci meciuri ale echipei favorite la prețul de 400 lei. O parte a tribunelor din spatele băncilor de rezerve va fi rezervată Federației Internaționale de Hochei pe Gheață (IIHF) și sponsorilor. Este important de menționat că o persoană poate cumpăra maximum cinci abonamente per achiziție, a mai transmis FRHG.
Se vând bilete şi abonamente pentru Campionatul Mondial de hochei pe gheaţă Divizia IA. Programul Campionatului Mondial Divizia I/A:
27 aprilie, duminică:
• 12:30 – Japonia vs. Italia
• 16:00 – Ucraina vs. Marea Britanie
• 19:30 – România vs. Polonia
28 aprilie, luni:
• 12:30 – Italia vs. Ucraina
• 16:00 – Polonia vs. Japonia
• 19:30 – Marea Britanie vs. România
30 aprilie, miercuri:
• 12:30 – Marea Britanie vs. Japonia
• 16:00 – Polonia vs. Italia
• 19:30 – Ucraina vs. România
1 mai, joi:
• 12:30 – Italia vs. Marea Britanie
• 16:00 – Polonia vs. Ucraina
• 19:30 – România vs. Japonia
3 mai, sâmbătă:
• 12:30 – Japonia vs. Ucraina
• 16:00 – Italia vs. România
• 19:30 – Marea Britanie vs. Polonia.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.


Vindeți bilete in ziarele de Covasna…..nu avem ,,pasiuni ,, cu aceasta zona