SE RECONFIRMĂ. Maratonul Internațional Brașov, printre evenimentele mondiale de top
Maratonul Internațional Brașov a reuşit să ajungă printre competițiile de profil de top din lume, dovadă faptul că, recent, a fost inclus de Abbott World Marathon Majors în grupul celor 175 de evenimente sportive prin care alergătorii pot câştiga puncte de clasare.
Săptămâna aceasta, au fost adăugate 125 de evenimente sportive din întreaga lume la AbbottWMM Wanda Age Group Clasament mondial, ediția a doua, iar printre acestea se numără şi Maratonul Internațional Brașov. În prima ediţie erau doar 50 de maratoane.
„Cu evenimente de calificare pe șase continente și cu niște momente incredibil de rapide care provin de la toate, este clar că există o pasiune reală și un standard foarte ridicat pentru alergarea maratonului în cei peste 40 de ani pe care suntem mândri să o sărbătorim și să o susținem”, se arată într-un comunicat remis de AbottWMM.
În listă se menţionează că Maratonul Internaţional Braşov va avea loc pe 24 mai 2020 – VEZI AICI!
Includerea evenimentului de la poalele Tâmpei în lista AbottWMM vine la două luni după ce Maratonul Internaţional Braşov a fost promovat şi în numărul din august al revistei internaționale Runner’s World UK.
„Plin de viață, frumosul oraș transilvănean Brașov, care se află la două ore de București, merită vizitat, acest plus adăugându-se maratonului”, scrie în revistă, menționându-se că traseul duce printr-o zonă plină de istorie (bastioane, Biserica Neagră și clădiri cu arhitectură medievală), „totul sub umbra Munțiilor Carpați”. Detalii AICI!
Abbott World Marathon Majors (AbbottWMM) este o serie de șase dintre cele mai mari și mai renumite maratoane din lume – Tokyo Marathon, B.A.A. Boston Marathon, Virgin Money London Marathon, BMW BERLIN-MARATHON, Bank of America Chicago Marathon și TCS New York City Marathon.
AbbottWMM a lansat clasamentul mondial AbbottWMM Wanda Age Group – primul sistem de clasament de maraton din grupuri de vârstă.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.