Se prevede un duel tacticizat intre Rapid si Rennes

Antrenorul Razvan Lucescu a declarat ieri ca Rennes isi va juca o mare parte din sansele calificarii in faza superioara a Cupei UEFA in partida cu Rapid, programata maine, pe Stadionul „Giulesti”, in etapa a doua a grupei G: „Ma astept la un meci de mare lupta, pentru ca Rennes vine dupa o infrangere. Rennes a aratat in ultima perioada o forma deosebita, castigand ultimele trei meciuri si urcand pe locul 7 in clasamentul din Franta. Asta, insa, nu ne va impiedica sa ne batem pentru calificare, pentru ca jucatorii au stiut, atunci cand a fost cazul, sa elimine o echipa mare, precum Feyenoord”. „Juniorul” este convins ca elevii sai vor juca cu Rennes cu „cutitul la os”: „Sunt putini jucatori in Romania care se intalnesc cu astfel de situatii, sa joace meciuri de mare lupta. E o sansa uriasa pentru ei. Acesta e un meci pe care, daca vrei sa-l castigi, trebuie sa dai totul”. Razvan Lucescu a afirmat, inca o data, ca nu crede in declaratiile lui Ladislau Bölöni, conform carora nu il intereseaza Cupa UEFA: „Bölöni este un antrenor cu foarte mare experienta, iar acea declaratie este una strategica. In acelasi timp, a facut-o si pentru a avea un alibi in cazul cand nu va reusi calificarea. Nu cred ca nu e interesat de Cupa UEFA, pentru ca nu cred ca exista vreun antrenor care sa nu aiba orgoliul de a merge mai departe intr-o competitie”.
Presedintele FC Rapid, Dinu Gheorghe, a relatat ca se asteapta la un meci tacticizat: „Bölöni este un antrenor care nu lasa nimic la voia intamplarii, dar la fel a dovedit si Razvan Lucescu”. „Vama” a adaugat ca spera sa nu aiba loc manifestari rasiste la adresa jucatorilor francezi de culoare: „Chiar am discutat cu liderul galeriei, care s-a angajat ca nu vor fi astfel de scandari. Noi avem nevoie de sustinerea publicului si tocmai de aceea am lasat pretul biletelor la limita minima admisa de UEFA, adica 6 lei”. Dinu Gheorghe a explicat ca, impreuna cu Razvan Lucescu, isi doreste ca patronul George Copos sa fie mai aproape de echipa: „Nu s-a schimbat nimic in ceea ce priveste singuratatea noastra. Sau poate acum suntem si mai singuri putin, dar poate asta simtim noi si poate n-o fi adevarat”.
(C.P.)
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.




