Se fac înscrieri la Maratonul Nisipului
Începând de azi, Asociația Sportivă SanaSport a dat startul înscrierilor la Maratonul Nisipului, ediția a III-a. Evenimentul va avea loc în data de 27 martie 2016, pe plaja din stațiunea Mamaia.
„Maratonul Nisipului“ se adresează atât alergătorilor amatori, cât și sportivilor de performanță și reprezintă un mijloc de promovare a sportului de masă, spun organizatorii. Manifestarea a adunat la primele două ediții peste 800 de participanți și este declarată singura competiție sportivă de acest gen din Europa care se desfășoară pe nisip.
Se poate opta pentru mai multe curse, precum: tradiționala cursă de maraton individual pe distanța de 42,195 km, semi-maraton individual 21 km și cursa individuală de 10 km. Și la această ediție, va avea loc inedita cursă „Family Run”, care dorește să promoveze sportul în familie și să lupte împotriva obezității infantile.
Până la startul evenimentului din martie 2016, organizatorii au pregătit alte trei evenimente sportive tematice:
„31 octombrie 2015 – participanții vor purta cele mai trăsnite costume și vor sărbători Halloween-ul în alergare, la evenimentul HelloWeRun.
„20 decembrie 2015 – cei prezenți vor intra în spiritul sărbătorilor de iarnă, alergând costumați în Moș Crăciun, în cadrul evenimentului SantaRun.
„14 februarie 2016 – sportivii își vor arăta dragostea pentru sufletele lor pereche, de Ziua Îndrăgostiților, în cadrul evenimentului Love2Run“, se arată într-un comunicat oficial. Cei interesați se pot înscrie online pe website-ul evenimentului, maratonulnisipului.ro.
sursa foto: SanaSport
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.