Schiorii de la CORONA BRAȘOV, SUPER G la Val Gardena. Ce rezultate au obținut?! Impresii…
La Val Gardena, în Italia, pe 30 noiembrie s-a disputat un concurs de Super G înscris în calendarul Federației Internaționale de Schi (FIS).
Podiumul cursei a fost în totalitate austriac, cu Berthold Frederic – 1.38.73 – pe primul loc. Sebastian Arzt a fost al doilea, în timp ce Christian Walder s-a clasat pe trei.
La întrecere au participat și trei sportivi de la Corona Brașov. Ioan Valeriu Achiriloaie, de departe cel mai experimentat dintre ei, s-a situat pe locul 39 – 1.43.21 (61.96 puncte FIS), Mihnea Olteanu fiind al 141-lea, iar Laurențiu Martac, al 145-lea, ultimul din ierarhie.
Pe pagina sa de Facebook, Achiriloaie a precizat cu privire la acest concurs: „A fost prima cursă de Super G a sezonului. Rezultatul meu este asemenea celui mai bun din sezonul trecut. M-am simțit mult mai bine ca în anul competițional precedent și sunt convins că și performanțele următoare vor reflecta acest lucru. Singura problemă a fost că Cenarius (schiul meu de concurs) nu a fost atât de rapid pe cât mi-aș fi dorit. Felicitări colegilor mei de la ASC Corona, ați terminat prima cursă adevărată din viața voastră, cu sportivi din elita mondială. Nu fiți supărați, de aici vă puteți îndrepta într-o singură direcție. SUS!”.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.