Sport

SCHIMBARE în ceea ce priveşte coborârea de la Kitzbühel!!! Un schior de top a declarat forfait!!!

 

Federaţia Internaţională de Schi a anunţat schimbări importante referitoare la întrecerile programate în acest week-end, contând pentru Cupa Mondială de schi alpin, de la Kitzbühel, produse din cauza vremii.

Astfel, coborârea masculină, care trebuia să aibă loc sâmbătă, se dispută astăzi, cu începere de la ora 12.30 (în România). Slalomul nu va mai avea loc duminică, ci sâmbătă, în timp ce Super G-ul a fost mutat duminică.

„Era singura soluţie. Vineri ninge dimineaţă, este frig, dar suntem capabili să dăm startul coborârii la ora fixată. Sâmbătă va ninge abundent, se va depune un strat de zăpadă de 15-30 centimetri, se va şi încălzi puţin, dar suntem încrezători că vom ţine proba. În fine, şi duminică va ninge mult, dar dacă şansa este cu noi Super G-ul se va disputa”, a declarat Michael Huber, preşedintele Kitzbüheler Ski Club, completat de Markus Waldner, FIS SKI race director: „La Kitzbühel este un mare show, dar sportul are întotdeauna prioritate”.

Altfel, norvegianul Aksel Lund Svindal, în vârstă de 36 de ani, a decis să nu participe la coborârea de la Kitzbühel, acuzând dureri la genunchi. El vrea să fie în deplinătatea forţelor la Campionatul Mondial de schi alpin de la Are, care va începe în data de 6 februarie.

Deşi era pe lista participanţilor la primul antrenament oficial de la Kitzbühel, Ioan Valeriu Achiriloaie, de la Corona Braşov, a renunţat, de asemenea, la a mai concura pe celebra pârtie Streif.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button