SCHIMBARE. Echipa de handbal CS Rulmentul Brașov a intrat sub patronajul Primăriei – Mariana Târcă a fost numită în funcția de antrenor principal

Ceea ce am anunțat încă de anul trecut s-a înfăptuit ieri la Clubul Sportiv Rulmentul, care va fi administrat de acum înainte de Direcția de Sport din cadrul Primăriei Brașov. Ziua de lucru a început devreme pentru cei implicați, care s-au întâlnit la sediul Primăriei, unde s-au pus la punct detaliile.
Cum în timpul campionatului, conform regulamentului Federației Române de Handbal, nu se poate realiza o fuziune între două grupări distincte, cei care au gândit mutarea au numit-o protocol de colaborare, contopirea urmând să aibă loc la vară.
„Poate, s-a semnat o înțelegere, care va intra în vigoare abia la finalul campionatului. Tot ce se face până atunci e treaba brașovenilor. Nu există alți termeni în regulament, în afara celui de fuziune”, ne-a declarat secretarul federal Mihai Bocan.
În replică, directorul CSM Brașov, Florin Florea, a opinat: „Nu este nimic neregulamentar. Se asociază două societăți, care rămân distincte. Clubul mamă va fi înscris în continuare la FRH și i se va alătura doar cuvântul Municipal în titulatură. Oricum, nu asta este important, ci salvarea grupării”.
Astfel, municipalitatea va plăti primele de joc, deplasările și indemnizațiile de efort ale „rulmentistelor”, rămânând de văzut cine va suporta contractele, și acestea renegociate la sânge.
Deși se aude că ar fi fost forțat să cedeze echipa, patronul Theodor Florescu a comentat: „Nu sunt genul de om care să fie presat. Pur și simplu, am fost de acord cu un alt punct de vedere. De ce să nu lăsăm factorul decizional autorităților locale? De la distanță este greu să conduci și să coordonezi. SC Urban va rămâne în continuare sponsor, dar nu vreau să mă implic mai mult”.
Herbert Müller, spre Oltchim?
Așadar, tehnicianul Herbert Müller a fost demis, în locul său fiind instalată Mariana Târcă. Gică Anton are, se spune, calitatea de „secund”, Remus Cojocaru și Mircea Cucuian rămânând în funcțiile de președinte, respectiv director sportiv.
„Este bine că s-a găsit un drum pe care se va merge de acum înainte. Sunt ușurat și fericit. A fost o perioadă palpitantă pentru mine. Am avut planuri importante, am vrut să «atacăm» Europa, apoi ne-am dat seama că totul s-a transformat într-un coșmar. Voi pleca în Austria, însă am oferte demne de luat în seamă. Nici dacă mi se va promite luna de pe cer nu voi mai reveni la această echipă, pentru că eu nu sunt cârpa nimănui”, a punctat fostul antrenor al „rulmentistelor”, despre care se vehiculează insistent că ar prelua săptămâna viitoare Oltchim Rm. Vâlcea, campioana țării, unde Radu Voina, contestat de fani, are zilele numărate.
Se va face deplasarea la Reșița?
După ședința de dimineață, acțiunea s-a mutat la sediul clubului, unde mai întâi au ajuns Müller, handbalistele și Theodor Florescu. În discuție, majoritatea fetelor au anunțat clar că vor face deplasarea la Reșița, pentru meciul de sâmbătă, din campionat, doar dacă banca tehnică nu se va schimba.
„Fiecare decide pentru sine. Eu vreau să lucrez cu Herbert Müller nu cu altcineva; așadar, nu voi continua”, a precizat „căpitanul” Simona Gogârlă.
Dintre jucătoarele din lot, doar cinci au spus „da” colaborării cu Mariana Târcă, Raluca Avram, Ana Hamciuc, Bianca Grigore, Lidia Adiaconesei și Cristina Deneș, cărora, începând de astăzi, li se vor alătura Roxana Marin și Alexandra Sandu. Georgeta Vârtic și Dana Vălean au precizat că se mai gândesc, restul, printre care și cele mai importante sportive din formație, Nicoleta Alexandrescu, Alexandra Gogoriță, Carmen Ilie, Sorina Geapana, preferând să plece.
Cum jucătoarele care nu vor să lucreze cu Mariana Târcă nu s-au prezentat aseară, la ședința de pregătire condusă de aceasta, antrenându-se cu Herbert Müler în sala de forță de la „My Place”, Florin Florea a susținut: „S-ar putea să nu ne putem prezenta la Reșița. Vom pierde cu 0-10, dar nu este nici o tragedie”.
Altfel, obiectivul impus „rulmentistelor” e salvarea de la retrogradare.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.



