Sport

Sanctuarul Urșilor de la Zărnești – noua cauză socială a Maratonului Internațional Brașov susținută de Fundația Telekom Romania

 

Cea de-a cincea ediție a Maratonului Internațional Brașov, powered by Telekom Sport, va avea loc în perioada 25-26 mai 2019. Pentru ediția aniversară, organizatorii propun o nouă identitate vizuală, care aduce în prim plan ursul carpatin, noi parteneri, dar și o nouă cauză socială. Astfel, fondurile colectate în cadrul competiției vor fi direcționate către Sanctuarul Urșilor Libearty din Zărnești, gestionat de Asociația Milioane de Prieteni.

„Am crescut an de an alături de comunitatea din Brașov și ne-am dorit ca, la ediția aniversară, să ne actualizăm identitatea vizuală, dar și cauza socială pe care o susținem cu sprijinul Fundației Telekom Romania. Astfel, noul concept are în centru ursul carpatin, simbol al orașului Brașov și al zonei, iar beneficiarul fondurilor colectate va fi Sanctuarul Urșilor Libearty. Ne dorim să contribuim în acest fel la conservarea și bunele condiții de viață ale urșilor care ajung în Carpați din toate colțurile lumii. Mai mult, am crescut calibrul evenimentului nostru și reușim să atragem tot mai mulți pasionați de sport din întreaga lume, prin parteneriate internaționale importante, precum cel cu Rome International Marathon și cu World Marathons. Aceste colaborări transformă Brașovul într-un pol de atracție continental și global pentru maratoniști”, a relatat Vlad Stoica, președinte Smart Atletic, organizator al competiției.

Prin intermediul Fundației Telekom Romania, o parte din taxele înregistrate la eveniment vor fi direcționate catre Sanctuarul Urșilor Libearty din Zărnești, alături și de donațiile colectate prin intermediul platformei Galantom. Aceasta este cea mai mare rezervație de urși bruni din întreaga lume. Are 69 de hectare de pădure de stejar și a salvat până în prezent 105 urși.

„Noua cauză socială promovată de Maratonul Internațional Brașov și susținută de Fundația Telekom Romania nu este una oarecare. Sanctuarul Urșilor Libearty este cel mai mare sanctuar de urși bruni din Europa și cel mai estic din lume. Ne dorim ca, prin eforturile noastre, să oferim o șansă la viață acestor urși, care descoperă libertatea după ce perioade îndelungate au fost ținuți în captivitate, în condiții mizere. De asemenea, ne dorim să contribuim la promovarea acestui loc unic în lume și să încurajăm turismul și sportul în acest colț frumos de țară”, a declarat Ionela Paunică, Director Executiv, Fundația Telekom Romania și Expert PR, Telekom Romania.

La Maratonul Internațional Brașov, acreditat din 2017 conform standardelor AIMS, cel mai important for internațional din domeniu, participă sportivi cu vârsta cuprinsă între 6 și 90 ani. Competiția cuprinde 6 curse, pe distanțe diferite: maraton 42 km, semimaraton 21 km, cursa de 10,7 km și cursa populară de 5,7 km (necompetitivă și necronometrată, ce este organizată în scop caritabil), team run 4×10.7km și curse pentru copii între 6-14 ani.

La toate cursele, primii clasați la masculin, feminin în cursele competitive și în funcție de categoriile de vârstă vor fi premiați financiar, dar și cu diplome, cupe, produse și servicii sportive, iar toți participanții vor primi un kit generos de concurs și o medalie specială.

Mai multe detalii despre eveniment sunt disponibile pe site-ul www.maratonulbrasov.ro și pe pagina de Facebook a competiției, www.facebook.com/maratonulbrasov.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button