Sport

SALVATORUL Niță!!!

 

Aseară, la Turnu Severin, în timpul meciului CS „U” Craiova – FCSB, se putea întâmpla o tragedie.

Era minutul 36 și în urma unui duel între Bălașa și Andrei Ivan la marginea careului stelist, atacantul oltenilor a rămas întins pe gazon. Ivan fusese lovit în tâmplă, însă arbitrul Marius Avram n-a văzut faza și a lăsat jocul să continue.

Portarul Florin Niță a ieșit dintre buturi, sesizând că ceva nu este în regulă. Andrei Ivan era inconștient, fiind în pericol să-și înghită limba. Până a venit echipajul SMURD, Niță a întors victima într-o parte, scoțându-i limba. În cele din urmă, fotbalistul trupei antrenate de Gigi Mulțescu și-a revenit.

„Mă bucur că Andrei Ivan este bine. Am văzut că a căzut și că nu se mai mișca, că este inconștient. Așa că l-am întors pe o parte și l-am ajutat sa nu-și înghită limba”, a relatat Niță, la final, pentru reprezentanții televiziunilor prezente la meci, Andrei Ivan punctând în acest sens: „Leşinasem, îi mulţumesc lui Niţă că a venit să-mi scoată limba”

Pentru prosport.ro, Florin Tene, antrenorul cu portarii de la FCSB, a declarat în ceea ce-l privește pe eroul Florin Niță: „Este un caracter frumos, un băiat cu un suflet enorm, un băiat respectat de tot grupul. E foarte credincios, e un tip liniştit. Ar fi în stare să apere și cu o singură mână”.

Foto: captură Digisport

CITEȘTE ȘI: Liga I. FCSB, lideră de clasament


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button