Sport

Să nu uităm trecutul

 

Conducerea Coronei Brașov – poate la sugestia Municipalității, căci (re)vin alegerile locale – vrea să reînființeze echipa de fotbal seniori și s-o înscrie în Liga 4. Toate bune și frumoase până aici, dar…

Înainte de asta ar fi trebuit să pună la dispoziția brașovenilor mult promisul audit al secției desființate după ce a retrogradat rușinos din primul eșalon, întrucât – în mare parte – s-au cheltuit bani publici pentru aducerea unor jucători de peste mări și țări, ultra-îndopați cu shaorme și alte cele fără să arate ceva pe teren. Unul, de pildă, detectat și cu oareșce probleme de ordin medical, a fost transferat prin Olanda fără să se fi anunțat vreo sumă – „la secret”. Apoi, ar trebui clarificate așa-zisele zvonuri despre nu știu ce semnătură contrafăcută, care ar fi declanșat o anchetă a procurorilor, atârnată (finalizată?) undeva în umbră.

Nu de alta, dar, pentru a fi un proiect credibil, e absolut necesar ca noul început să demareze pe baze solide și, evident, transparente, mai ales că – nu-i așa? – formația va fi susținută (și) cu fonduri venite de la Primărie.

În al doilea rând, această new-Corona ar trebui înscrisă în a 5-a ligă, în județ II cum ar veni, știindu-se că la tumultuoasa ședință a AJF-ului de acum circa doi ani, când cu speța ACS SR Municipal Brașov, s-a specificat clar că s-a făcut o ultimă excepție.

De asemenea, cum defuncta echipă de fotbal Corona n-a prea avut suporteri nici când întâlnea Steaua sau Dinamo pe „Tineretului” (apropo, vă mai aduceți aminte cum erau aduși fotbaliștii la stadion, cu autobuze RATBV…), este, totuși, greu de crezut că va beneficia de avântul încurajărilor la încercarea de înviere.

Poate, făuritorii din umbră, atenți la toate detaliile, s-ar fi gândit ca, în timp, să lipească brandul FC Brașov pe anunțata construcție „coronariană”, nutrind speranța că fanii se vor scălda într-un compris „galben-negru”, vor umple la un moment dat tribunele și vor scanda tumultuos „Hai Steagu’!”.

Și dacă bătăile inimii nu vor fi auzite?!…

Foto: meciul de debut al Coronei în Liga 1, cu Oțelul Galați, care a atras curiozitatea microbiștilor brașoveni


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button