România, pas greşit. Tricolorii mici, înfrângere cu Croaţia la Mondialul U20 de hochei pe gheaţă

România, pas greşit. După victoria cu China, tricolorii mici au capotat surprinzător, cu Croaţia, în a doua lor partidă de la Campionatul Mondial U20 de hochei pe gheaţă, Divizia II/A, care are loc la Bucureşti.
România era favorită certă în duelul cu Croaţia, formaţie care în prima zi a fost umilită de Coreea de Sud, 12-2.
România, pas greşit. Tricolorii mici, înfrângere cu Croaţia
Din păcate, ai noştri nu au reuşit să se impună, obţinând doar un punct, deşi au avut un avantaj de două goluri, 5-3, cu 12 minute înainte de finalul reprizei a treia. Croaţii au reuşit însă să egaleze şi au dat lovitura în prelungiri, reuşind să câştige partida cu 6-5.
Tricolorii mici au fost mai mereu în faţă în confruntarea de aseară, conducând cu 2-1, 3-2 şi 5-3, însă nu au ştiut să gestioneze avantajul de pe tabelă.

Matei Bolocan 2, Marton Tamas 2 şi Luca Moise au marcat pentru România, golurile învingătorilor fiind înscrise de Idzan 3, Marejevic, Gorsic şi Svejetlicic.
Cu 3 puncte după primele două meciuri, România ocupă locul 3, după Coreea de Sud – 6 p şi China – 4 p.
Astăzi este zi de pauză, mâine, de la ora 19.30, treicolorii mici urmând să întâlnească Spania.
FOTO: Rosiu Dan / Facebook FRHG
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.






