ROLAND GARROS. Ultimele noutăți privind-o pe SIMONA HALEP înaintea finalei de mâine!!!…
Sâmbătă, de la ora 16.00 (în România), Simona Halep o va întâlni pe letona Jelena Ostapenko în finala Grand Slam-ului de la Roland Garros. Se știe, acum 9 ani, jucătoarea noastră de tenis câștiga competiția pariziană a juniorilor.
Despre starea sa de spirit, publicăm câteva pasaje dintr-un amplu interviu luat de jurnalistul Vlad Roșca, de la Fanatik.ro
„Bineînţeles că mă simt încărcată emoţional, dar e un sentiment plăcut. Abia aştept să joc. Atunci când intru pe teren, mi-e mai bine decât să aştept. Sunt odihnită şi gata de luptă”, a relatat Simona Halep, care a mărturisit că joacă bine în condiții de presiune: „Am mentalul necesar să susțin această finală la un nivel înalt şi să-i fac pe români fericiţi”.
În eventualitatea, așteptată de toți românii, de a se impune la Roland Garros, Simona Halep va deveni lidera ierarhiei WTA… „Voi vedea mâine cum va fi, dacă voi câştiga! Sper doar să mă bucur de tenis mai mult şi să fiu recunoscătoare pentru tot ce am obţinut până acum în cariera mea. Şi, probabil, să-mi stabilesc noi obiective”, a declarat constănțeanca potrivit sursei citate.
Ea anticipează că întâlnirea cu Ostapenko va similară cu cea susținută în semifinala cu Pliskova: „Va fi un meci mare, o finală extrem de dificilă, rivala va juca cel mai bun tenis de care este capabilă, tocmai pentru că nu are ce pierde… Va fi o zi frumoasă și va trebui să mă bucur de ea. Pentru că acum se văd rezultatele muncii mele din toți acești ani”.
Foto: Facebook Simona Halep Band
CITEȘTE ȘI: MEDIA. SURPRIZĂ. Cine a cumpărat drepturile de televizare ale partidei Simona Halep – Jelena Ostapenko
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.