Sport

ROLAND GARROS. Simona Halep, start apăsat în drumul spre apărarea titlului

 

Simona Halep, campioana en-titre, a început bine al doilea Grand Slam al anului, Roland Garros.

Pe centralul „Philippe Chatrier”, Halep s-a duelat în primul tur cu australianca Ajla Tomljanovic, o adversară incomodă, ocupanta locului 47 în ierarhia WTA.

Românca s-a impus cu 6-2, 3-6, 6-1, după un meci în care a jucat un tenis de mare calitate în seturile 1 și 3.

Primul set a fost dominat autoritar de a treia jucătoare a planetei, care a lăsat impresia că va închide rapid confruntarea. Halep a reușit două break-uri și s-a impus cu 6-2, în doar 29 de minute. În manșa secundă însă lucrurile s-au schimbat. Tomljanovic a fost jucătoarea mai bună, australianca impunându-se meritat, 6-3. Decisivul nu a avut însă istoric. Halep a arătat excelent, și-a dominat rivala, s-a desprins repede la 5-0 și a închis setul cu 6-1.

„Știam că va fi un meci foarte greu. Mereu primul meci într-un asemenea turneu este foarte greu. M-am luptat pentru fiecare punct. Știam ce am de făcut. Sunt fericită pentru cum au mers lucrurile. E multă emoție pe acest nou teren. E foarte frumos. Am rămas calmă și am încercat să-mi fac jocul”, a declarat Simona Halep imediat după meci.

Pentru româncă urmează meciul cu poloneza Magda Linette (87 WTA), care a trecut de reprezentanta Franței, Chloe Paquet (166 WTA), beneficiară a unui wild-card, 3-6, 6-1, 6-2.

FOTO: Twitter Roland Garros


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button