ROLAND GARROS. Simona Halep, despre meciul cu Petkovic: „Nu o să fie deloc uşor, dar cred în şansa mea şi cu siguranţă voi lupta pentru ea”
Simona Halep a vorbit despre partida cu Andrea Petkovic, din turul 3 de la Roland Garros. Cele două s-au mai duelat la Paris în 2014, în semifinale.
„Multe s-au schimbat. Au trecut 4 ani. Sper să joc la nivelul meu, să joc un tenis bun şi să fiu capabilă să câştig contra ei. Este o jucătoare puternică şi nu o să fie deloc uşor, dar cred în şansa mea şi cu siguranţă voi lupta pentru ea”, a declarat Halep pentru Digi Sport.
De partea cealaltă, Andrea Petkovic a punctat: „Am mai întâlnit-o pe Simona în semifinale la Roland Garros 2014, dar de atunci lucrurile s-au schimbat mult. O.K., am o formă bună, dar ea joacă fantastic! Va fi un meci greu și va trebui să facem un plan de joc cât mai bine pus la punct. Să nu uităm că joc contra Simonei Halep”.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.