ROLAND GARROS. Irina Begu, în presa franceză
Meciul dintre Irina Begu şi americanca Coco Vandeweghe, încheiat cu scorul de 6-7, 7-6, 10-8 pentru româncă, după trei ore şi 38 de minute de joc, este al patrulea cel mai lung ca durată din istoria turneului de la Roland Garros (la simplu feminin), în era open.
Cotidianul L’Equipe a relatat că tenismana noastră a fost aproape de a fi eliminată, într-un „duel palpitant” disputat în turul doi al întrecerii de la Paris.
„După trei ore şi 41 de minute (postul Eurosport care a transmis meciul a informat că duelul a durat trei ore şi 38 de minute – n.r.) de luptă intensă, Irina Begu se califică în turul trei la Roland Garros. Românca, ale cărei evoluţii recente pe zgură au dus la optimism, a avut probleme cu Coco Vandeweghe, dar a câştigat în decisiv. Tânăra americanca a servit pentru meci la 5-4 într-un ultim set palpitant de o oră şi jumătate”, a notat L’Equipe.
La rândul ei, Begu a menţionat, potrivit site-ului treizecizero.ro: „De la 5-4 pentru ea în decisiv, eu am jucat foarte bine tactic. Am început să conduc şi eram pozitivă, încercam să fiu concentrată la fiecare punct, să-i pun cât mai multe mingi înapoi. Am făcut-o să greşească, iar la 7-6 am jucat foarte bine game-ul acela. Mă bucur că am reuşit în finalul meciului să joc eu, să servesc mult mai bine. Sunt un pic obosită, însă voi fi bine”.
foto: L’Equipe
citeşte şi: Roland Garros. Irina Begu, victorie senzațională
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.