Sport

ROLAND GARROS. Federer îl știe mai bine pe tatăl adversarului său!!!

 

5 luni, atât avea Casper Ruud când tatăl său, Christian, se califica, în 1999, în turul trei al Grand Slam-ului de la Roland Garros. Atunci, Roger Federer participa pentru prima dată la competiția pe zgură de la Paris. Avea 17 ani.

Acum, după 20 de ani, tânărul norvegian îl va întâlni pe tenismanul elvețian pentru un loc în optimile de finală la Roland Garros.

„Este incitant atât pentru Casper Ruud, cât și pentru mine. Îl cunosc mai bine pe tatăl său, deși n-am jucat împotriva lui. Ivan Ljubicic, antrenorul meu, a făcut-o însă. Când am avut 20 de ani l-am avut adversar pe Pete Sampras la Wimbledon. A fost ceva special, m-am mobilizat exemplar. Cred că așa va face și adversarul meu norvegian”, a relatat Roger Federer într-o conferință de presă.

Casper Ruud este pregătit pentru marea sa confruntare de astăzi, în jurul orei 14.00 în România, pe arena „Suzanne-Lenglen”, susținând: „Tata va sta în loja mea pentru a-mi da sfaturi, atât cât va putea. Știu că nu e ușor, este o experiență incredibilă. Pentru astfel de momente merită toată munca depusă în carieră. Am visat acest meci, contra lui Federer, de când eram copil”.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button