Sport

REPLICĂ. Ce-i pregătește FC BRAȘOV lui Horoba?!…

 

Sătulă de acuzele lui Ioan Horoba, că jucătorii de la FC Brașov ar fi primit bani de la Concordia Chiajna pentru… a-și apăra corect șansele în meciul cu Gaz Metan Mediaș din ultima etapă a sezonului trecut al Ligii 1, terminat 0-0, în urma căruia și formația din județul Sibiu a retrogradat, conducerea „stegarilor” a decis să reacționeze.

Astfel, șeful grupării Gaz Metan Mediaș, care a solicitat sâmbătă, iar, retrogradarea celor de la FC Brașov în Liga 3, va fi acționat în instanță pentru calomnie, „să vină cu dovezi în sprijinul vorbelor sale, care pătează imaginea formației noastre. Altfel, să plătească”, după cum ne-a declarat, astăzi, Vasile Dochița, președintele executiv al „stegarilor”.

Așa cum au precizat conducătorii de la FC Brașov, ar fi bine ca Horoba să se prezinte miercuri la Comisia de Disciplină a FRF, unde se judecă un al „x”-lea termen al cazului menționat, în urma reclamației sale, să prezinte și probe în sprijinul acuzelor, nu doar fraze de genul „am auzit că…”.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button