RECORD. Cu 99 de puncte acumulate în Primera Division, FC Barcelona se consolează cu titlul de campioană a Spaniei

Pentru al doilea an consecutiv, FC Barcelona a devenit campioană a Spaniei, reușind să-și asigure al 20-lea titlu din istorie, grație succesului repurtat cu Valladolid, 4-0 (Prieto – autogol, Pedro, Messi 2). Catalanii nu au pierdut decât un singur meci în sezonul recent încheiat, la Madrid, cu Atletico, în 14 februarie.
Tehnicianul campioanei, Pep Guardiola, a avut numai cuvinte de laudă la adresa elevilor săi: „Acești jucători sunt unici. Au făcut lucrurile grele să pară ușoare. Să acumulezi 99 de puncte și să pierzi un singur duel, este incredibil. Îi felicit și pe cei de la Real Madrid, dar numai pe antrenori și jucători. Fără ei nu am fi obținut 99 de puncte”.
Acest titlu este ultimul pentru președintele Joan Laporta, al cărui mandat se încheie în acest an.
Totodată, Real Madrid a remizat la Malaga, 1-1 (Van der Vaart / Duda), celelalte rezultate ale etapei a 38-a fiind: Osasuna – Xerez 1-1 (Dady / Antonito); Racing Santander – Sporting Gijon 2-0 (Tchite 2); Valencia – Tenerife 1-0 (Alexis).
Astfel, FC Barcelona a acumulat 99 de puncte în cele 38 de etape ale Primerei Division, din 114 posibile, un record greu de egalat, Real Madrid a avut cu trei mai puține, iar Valencia a încheiat campionatul cu 71 p. Au retrogradat Valladolid, Tenerife si Xerez.
Messi a luat
„Gheata de aur”
Lionel Messi este cel mai bun marcator al sezonului din Spania, cu 34 de goluri, el adăugându-și la lista de trofee obținute până acum „Gheata de aur”. În clasamentul european al celor mai buni marcatori, atacantul argentinian a acumulat 68 de puncte, cu 10 mai multe decât principalii rivali, Didier Drogba (Chelsea Londra) și Antonio Di Natale (Udinese).
„Messi este cel mai bun fotbalist pe care l-am văzut vreodată”, și-a lăudat Guardiola jucătorul.
Violențe în oraș
Jandarmii și polițiștii din Barcelona au avut parte de o noapte albă. Fanii au sărbătorit al 20-lea titlu din istoria clubului pe străzi, fiind operate 104 arestări. 87 de indivizi au fost răniți, dintre care 32 din rândul forțelor de ordine.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.



