Sport

Reacții după eșecul cu Olanda. „Nu a mers nimic, nici apărare, nici atac”

 

La finalul partidei cu Olanda, 24-29, din grupa II principală a Campionatului European de handbal feminin, selecționerul reprezentativei României, Ambros Martin, a declarat: „Nu am reușit să ținem ritmul din celelalte meciuri. Mai trebuie să ținem cont că vorbim și de Olanda, au jucătoare bune și sunt favorite în turneu. Nu a mers nimic, nici în apărare, nici în atac. Diferențele nu sunt foarte mari, totuși. Suntem pregătiți ca echipă, dar trebuie să luptăm toate cele 60 de minute. Olanda nu ne-a surprins, fiindcă le știam potențialul, dar noi am fost tot timpul în urmă”.

„Nu contează o jucătoare, handbalul se joacă în 7, toată lumea trebuie să-şi aducă aportul. La Olanda nu s-a simţit lipsa lui Groot. Nu ne-a ieşit jocul, asta e. Suntem supărate, dar mergem înainte! Suntem încrezătoare. Am încredere în forţa echipei, putem trece peste această înfrângere şi obţinem puncte mai departe!”, a spus Valentina Ardean-Elisei, la TVR.

„Nu ştiu exact ce s-a întâmplat, e clar ca nici apărarea şi nici atacul nu au mers. A fost o zi slabă, foarte puţine lucruri ne-au ieşit. Ne-am pregătit. Şi sistemul competiţional nu ne-a ajutat, au fost trei zile în care am ieşit puţin din ritmul competiţiei. Cred că nu ne mai permitem paşi greşiţi. Şansele sunt foarte mari să ajungem în semifinale şi trebuie să credem în ele până la capăt. Trebuie să lăsăm deoparte lucrurile negative şi să le vedem pe cele pozitive. Trebuie să ne gândim la Spania. Ţinem capul sus şi încercăm să facem două meciuri bune împotriva Spaniei şi Ungariei”, a comentat și Cristina Neagu.

CITEȘTE ȘI: 

Dus rece pentru „tricolore”. România, nici o șansă cu Olanda. Situația este încă sub control


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button