Sport

RÂȘNOV. Vom avea și în sezonul viitor etapă de Cupă Mondială la sărituri cu schiurile?! FIS Race Director are cuvântul…

 

Japoneza Chika Yoshida, responsabila din partea Federației Internaționale de Schi (FIS) pentru proba feminină de sărituri cu schiurile, a analizat sezonul recent încheiat pe site-ul oficial al forului pe care îl reprezintă.

Astfel, ea a remarcat dominația conaționalei Sara Takanashi, câștigătoarea detașată a Cupei Mondiale, dar și faptul că au apărut o serie de tinere extrem de talentate. Chika Yoshida a apreciat organizarea excelentă a etapelor de la Nizhny Tagil și Alma Ata, dar și a celor de la Zao și Hinzenbach, ultima desfășurată în condiții meteo extrem de dificile. Totodată, a afirmat că la Ljubno, în Slovenia, a fost o atmosferă senzațională: „7.000 de spectatori au fost prezenți, o cifră record”, aducând în discuție o altă premieră: „La Oslo – Holmenkollen s-a ținut prima etapă feminină de zbor cu schiurile”.

În ceea ce privește anularea etapei de la Râșnov, ultima a sezonului din Cupa Mondială, Chika Yoshida a explicat: „Știu că organizatorii români au făcut toate eforturile, dar n-a mai fost zăpadă. Cu o săptămână înainte fuseseră programate Campionatele Mondiale de schi nordic pentru juniori și tineret, iar toată zăpada depozitată s-a dus… A fost foarte cald, s-au înregistrat și plus 18 grade Celsius”.

Vizavi de noul sezon al Cupei Mondiale de sărituri cu schiurile la feminin, FIS Race Director a afirmat: „Calendarul încă n-a fost definitivat. Vor fi Campionatele Mondiale de la Lahti, la Pyeongchang, în Coreea de Sud, va avea loc, în premieră, o etapă, ca un preambul la Jocurile Olimpice din 2018. Vor fi și unele etape tradiționale, cum ar fi, de exemplu, cea de la Ljubno”. Nimic, însă, de Râșnov…

 


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button