RÂŞNOV. Sara Takanashi, în faţa unei realizări formidabile!!!
În vârstă de 20 de ani, Sara Takanashi este lidera momentului în Cupa Mondială feminină la sărituri cu schiurile, având 815 puncte acumulate. Pe podiumul ierarhiei generale se mai află conaţionala niponă Yuki Ito (732 p) şi norvegianca Maren Lundby (517 p). Braşoveanca Dana Vasilica Haralambie (CS Dinamo) ocupă locul 33 în această ierarhie a elitelor, cu 42 de puncte obţinute în actualul sezon.
Sâmbătă şi duminică, la Râşnov (judeţul Braşov), pe Valea Cărbunării, se vor disputa două noi etape din Cupa Mondială feminină la sărituri cu schiurile, iar japoneza Sara Takanashi poate intra în istoria acestei discipline sportive cu o mare performanţă, aceea de a obţine a 50-a sa victorie în acest circuit.
Pentru site-ul Federaţiei Internaţionale de Schi (FIS), Sara Takanashi a relatat că ar fi vrut să bifeze al 50-lea său succes în Cupa Mondială săptămâna trecută, la Zao, pe teren propriu, dar n-a fost să fie, poate şi pentru că presiunea a fost mare: „Sigur, acest număr înseamnă mult pentru mine – este uriaş, dar mai importante în ceea ce mă priveşte sunt antrenamentele şi micile detalii din cadrul pregătirii”.
De asemenea, Sara Takanashi a menţionat că vrea să fie lidera săriturilor feminine cu schiurile, subliniind, cu modestie, că încă nu este suficient de valoroasă: „Încerc să învăţ de la sportivele mai în vârstă, precum Daniela Iraschko-Stolz. Vreau să devin campioană olimpică, dar şi mondială, iar anul acesta, la Lahti, este un excelent prilej pentru ultimul obiectiv menţionat”.
Modelul sportiv al japonezei Takanashi este americanca Sarah Hendrickson: „A fost emoţionant când am văzut-o pentru prima oară, la Sapporo. Este o persoană extrem de puternică, pozitivă. E admirabil că a avut puterea de a reveni în activitatea competiţională după accidentările suferite”.
Foto: FIS-ski.com
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.