Sport

Protocolul dintre clubul de fotbal Celta Vigo şi Primăria Braşov ar putea fi aprobat mâine, pentru deschiderea unei școli la Brașov

 
Protocolul de colaborare dintre clubul de fotbal spaniol Celta Vigo şi Primăria Braşov va fi prezentat mâine, pentru aprobare, consilierilor locali braşoveni, care se întrunesc în şedinţă ordinară la orele 15.00. La protocol se adaugă un articol prin care echipele de juniori şi copii din municipiu Braşov implicate în calendarul competiţional, în cadrul Asociaţiei Judeţene de Fotbal (AJF) sau în Federaţia Română de Fotbal (FRF), să beneficieze de sprijin din partea Primăriei, prin punerea la dispoziţie, în mod gratuit, a bazelor sportive.
 
„Scopul introducerii articolului este de a acorda un sprijin părinţilor care doresc să-şi înscrie copiii la fotbal”, a explicat primarul Braşovului, George Scripcaru.
 
În urma discuţiilor purtate cu reprezentanţii AJF Braşov, au fost identificate şase entităţi care ar putea să beneficieze de ajutor cu infrastructura: Steagu Roşu, Benţea, Tâmpa Kids, Junior, Colţea 1920 şi Forex. Numai că, ultima grupare are unde să se antreneze, deci nu necesită ajutorul Primăriei. „În perioada următoare vom discuta cu fiecare în parte”, a precizat edilul. 
 
Amintim că, Celta Vigo intenţionează să deschidă o şcoală pentru copii şi juniori, la Braşov, împreună cu CS Colţea 1920, având sprijinul Primăriei Braşov, ce va pune la dispoziţia copiilor, gratuit, bazele sportive (probabil Carpaţi şi Metrom).
 

Pentru mai multe informații, CITIȚI ȘI:

Celta Vigo ar putea deschide club pentru copii şi juniori la Braşov


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare