Probleme cu vizele pentru CFR Cluj

Presedintele clubului CFR Cluj, Iuliu Muresan, a subliniat ca anularea vizelor de intrare in Lituania a jucatorilor sarbi Djordje Vlajic, Sead Bruncevic si Zoran Milosevic a reprezentat o incercare de „calificare necinstita a celor de la Zalgiris Vilnius”. „Este un complot din partea autoritatilor lituaniene. Au functionat niste fire rosii, cum erau pe vremuri si la noi, intre Vilnius si Ambasada Lituaniei de la Budapesta. Intentionez sa sesizez FIFA, UEFA, Ministerul Afacerilor Externe de la Vilnius si Ministerul Afacerilor Externe din Bucuresti”, a spus Muresan. Acesta a adaugat: „Vom juca la Vilnius cu banderole si intentionam sa intarziem meciul doua sau trei minute. Este un razboi psihologic si o incercare de calificare necinstita a celor de la Zalgiris. Ceea ce nu inteleg autoritatile lituaniene este ca mergem la o competitie organizata de UEFA, nu de placere. Nu mergem la invitatia nimanui, ci mergem sa ne calificam in finala Cupei UEFA Intertoto”.
Scandalul vizelor pentru jucatorii sarbi ai clujenilor a fost arbitrat ieri de UEFA, Milosevici si Bruncevici primind acceptul sa mearga in Lituania cu 10 minute inainte de decolare. „A intervenit UEFA, dar s-a mers si pe canale diplomatice”, a explicat Muresan
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.




